Sursa: Facebook

Un lector universitar, doctor, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, a fost arestat ieri preventiv într-un dosar în care este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara spun că Cristian Rudolf a cerut sute de euro de la masteranzi pentru a le acorda note bune la un examen restant, tabloul fiind completat în urma unui flagrant.

Luni, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție – SJA Caraș-Severin, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DNA Timișoara, cu sprijinul IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale, au reușit să îl prindă în flagrant în timp ce cadrul universitar primea suma de 50.000 de lei de la un masterand, după ce anterior acesta ar fi primit sumele de 1.000 de euro și 3.000 de lei.

Sumele de bani fuseseră negociate însă de săptămâna trecută, arată procurorii anticorupție: 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă, 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă și 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.

În zilele de 11 respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic”, detaliază DNA.

Ulterior flagrantului, au urmat audieri, ieri fiind dispusă inițial reținerea pentru 24 de ore a lectorului, ulterior Tribunalul Timiș dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile:

Admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timişoara de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul: RUDOLF CRISTIAN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (25 de acte materiale).

Dispune arestarea preventivă a inculpatului Rudolf Cristian pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 21.02.2023 până în data de 22.03.2023, inclusiv. Respinge solicitarea inculpatului Rudolf Cristian de luare faţă de acesta a unei măsuri mai blânde. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror”.

Articolul precedentExclusiv zin.ro – Clotilde Armand a băgat curățenia din Sectorul 1 ”la pușcherie”
Articolul următorUSR, idee pentru șefia AEP, după avizarea favorabilă a doi candidați: „Există o soluție foarte simplă dacă PNL nu vrea să dea AEP pe mâna lui Greblă și a PSD-ului”