Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au identificat și reținut 5 persoane implicate într-o rețea de trafic de migranți care opera pe teritoriul țării. Printre aceștia, inclusiv un fost polițist de frontieră, care este acuzat că i-a ajutat pe ceilalți patru să transporte migranți fraudulos, contra unor sume de bani.
Pentru identificarea acestora au fost desfășurate activități concentrate de către ofițerii de poliție din cadrul B.C.C.C.O. Alba Iulia, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Biroul Trafic de Migranți și Direcției Generale Anticorupție, în condițiile în care erau informații legate de activitatea grupului. În cauză, suportul de specialitate a fost asigurat de către B.O.S. Alba Iulia și S.O.S. Hunedoara.
Potrivit DIICOT, în 2018 a fost soluționat un dosar aflat în strânsă legătură cu prezentele activități investigative, prin trimiterea în judecată a altor 14 persoane, condamnate definitiv la acest moment.
Punctul fierbinte – Vama Nădlac II, unde 4 dintre inculpați au ajutat la realizarea a două transporturi având drept scop trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României a unui număr total de 141 de migranți (adulți și copii de diverse naţionalităţi, printre care irakieni, sirieni, afgani şi pakistanezi).
DIICOT arată că aceștia au avut rolul de asigurare a protecției transporturilor și asigurarea din punct de vedere logistic a activității (identificarea și închirierea de locații pentru transferarea și gruparea migranților aflați pe teritoriul României, racolarea șoferilor dispuși să efectueze transportul, obținerea de autovehicule de mari dimensiuni și a documentației necesare).
„În ceea ce îl privește pe cel de-al cincilea inculpat, fost polițist de frontieră, s-a reținut că, în calitate de lucrător de poliție în cadrul ITPF Oradea – STPF Nădlac – PCTF Nădlac II, a sprijinit acest grup infracțional organizat, asigurând protecția transporturilor prin comunicarea consemnelor dispuse de către organele judiciare asupra ansamblurilor de transport tir și asupra membrilor grupului infracțional organizat în vederea minimalizării riscurilor de depistare, respectiv a îngreunării tragerii la răspundere penale a persoanelor implicate. De asemenea, acesta a transmis turele de serviciu și intervalul aferent când transporturile frauduloase puteau trece prin punctul de frontieră Nădlac II fără a fi controlate corespunzător.
De asemenea, în intervalul martie – aprilie 2017, inculpatul, cu atribuții de control pe linia traficului de migranți, a acceptat promisiunea primirii unor sume de bani (10.000 euro aferent fiecărui astfel de transport fraudulos), respectiv a primit suma de 8.500 euro de la membrii grupului infracțional organizat, pentru a asigura trecerea transporturilor frauduloase de grupuri de migranți în punctul de frontieră Nădlac II cu direcția ieșire din România, prin neefectuarea controlului corespunzător atribuțiilor de serviciu.
În urma propunerilor formulate, față de unul dintre inculpați s-a dispus arestarea preventivă, 3 dintre inculpați fiind cercetați în stare de arest la domiciliu și un inculpat sub control judiciar”, a transmis DIICOT.