Ministrul Vasile Dîncu: Nu există la ora actuală pericolul ca un eventual conflict în Ucraina să ajungă în România

Ministrul Apărării a transmis un mesaj românilor

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu îi îndeamnă pe români să fie calmi, în condițiile escaladării tensiunilor de la graniţa dintre Rusia şi Ucraina.

Ministrul Vasile Dîncu a precizat că sunt semnale care arată o posibilitate mare ca Rusia să invadeze Ucraina. Ministrul a ținut să precizeze că sunt menţinute şi contactele diplomatice între Kremlin şi NATO şi SUA, lucru care ar putea duce la o dezamorsare a tensiunilor din estul Europei.

Potrivit ministrul Apărării Naţionale, România poate primi peste 500.000 de refugiaţi, dacă are loc un conflict în Ucraina.

„Există mai multe estimări dar am putea să primim peste 500.000 de refugiaţi. Aceasta este cifra pentru care ne-am pregătit noi împreună cu Ministerul de Interne şi cu celelalte instituţii care au în subordine acest lucru. Sunt multe puncte. Există un plan în acest sens care este pregătit în toate marile oraşe. Există zone pentru asta în vecinătatea graniţelor”, a declarat Vasile Dîncu.

El a explicat că România nu se aşteaptă la un număr important de refugiaţi din Ucraina.

Care ar putea fi cel mai negru pentru România

Vasile Dîncu a dat detalii și despre scenariul care ar putea fi cel mai negru pentru România.

„În momentul în care ar fi un conflict armat generalizat în estul graniţei noastre şi ar fi alte efecte de factură economică, de factură socială, cele legate de război electronic, care nu are graniţe şi se poate extinde, deci tot ceea ce ar însemna o situaţie de urgenţă am simulat interarme, interinstituţional. Există un comitet care funcţionează, tot timpul se întâlnesc, în fiecare zi, pe această temă cu nivelul pregătirii. Acest lucru a fost pentru prima dată când a fost un fel de cronică a unei morţi anunţate, ca să folosesc o sintagmă literară, şi atunci de săptămâni întregi ne pregătim”.

România este pregătită să-i scoată pe românii aflaţi în Ucraina, dacă va fi cazul.

„Suntem pregătiţi ca, în cazul în care este nevoie, să fie extraşi din teritoriu”, a spus Vasile Dîncu. Ministrul a mai precizat că nu ştie de existența unor astfel de solicitări.

Vasile Dîncu îndeamnă la calm

Ministrul Apărării Naţionale a mai precizat că sunt condiţii pentru un conflict armat, dar există și posibilitatea unei dezescaladări în regiune.

 „Populaţia poate să stea liniştită”, a transmis Vasile Dîncu, legat de posibilitatea ca un eventual conflict să ajungă și în România.

„În acest moment nu există nicio prognoză în acest sens. Eu cred că populaţia poate să stea liniştită. Sigur că, în condiţiile unui conflict în Ucraina, toată zona este afectată. Asta nu înseamnă că va fi un război pe teritoriul nostru”, a mai precizat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu, în conflict cu limba engleză. Ce mesaj a transmis oficialilor de la Bruxelles

Articolul precedentPolitist de frontieră, implicat în trafic de migranți: a primit mii de euro pentru a asigura trecerea frauduloasă a frontierei
Articolul următorFlorin Cîţu: PNL este de acord, în principiu, cu propunerea PSD de reducere a accizei la carburanţi