Nicolae Ciucă, președinte al Senatului și cel care, aparent, conduce și PNL, a făcut astăzi o convocare către parlamentari, pentru organizarea unei sesiuni extraordinare.
Potrivit lui Ciucă, întâlnirea trebuie să rezolve problemele semnalate de agricultori și transportatori, care de mai bine de o ăsptămână protestează în stradă.
Săptămâna trecută, Givernul României adopta mai multe acte normative care ar trebui să mai liniștească spiritele încinse, premierul Marcel Ciolacu anunțând că este vorba doar despre „un prim set de măsuri”, subliniind pe faptul că „protestele au fost îndreptățite, iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime”.
Iar în acest context, și Ciucă transmite același lucru: „protestele sunt justificate”:
„Am convocat Biroul Permanent al Senatului în această dimineață, pentru deschiderea unei sesiuni parlamentare extraordinare. Forul legislativ se va mobiliza astfel pentru a permite intrarea în vigoare, cât mai repede, a soluțiilor guvernului la problemele semnalate de agricultori și de transportatori.
Protestele sunt justificate, iar rezolvarea nemulțumirilor oamenilor poate să vină numai prin dialog. Totodată, la nivelul Parlamentului European, europarlamentarii PNL Dan Motreanu și Daniel Buda au avansat un set de măsuri prin care fermierii români să primească mai multe compensații pentru pierderile cauzate de secetă, inundații sau de implicațiile războiului din Ucraina.
Pe partea executivă, miniștrii liberali sunt implicați întru totul în soluționarea revendicărilor și acordă tot sprijinul în acest sens Ministerului Agriculturii și Ministerului Transporturilor. Ministrul mediului, Mircea Fechet, a anunțat că se va iniția programul ”Rabla pentru tractoare și mașini agricole”, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu. Astfel, fermierii vor putea primi un ajutor de 30.000 euro pentru înnoirea utilajelor.
Mesajul protestatarilor a fost auzit și înțeles. Vom lucra împreună cu aceștia și în continuare pentru a găsi cele mai bune metode de sprijin în două domenii cheie pentru economia României”.
Într-adevăr, ședința biroului permanent are loc de la ora 10.00, pe ordinea de zi fiind anunțate mai multe proiecte de lege primite la Senat în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbatere şi adoptare, în perioada 28 decembrie 2023 – 22 ianuarie 2024, propuneri pentru sesizarea comisiilor permanente, un proiect de decizie a președintelui Senatului privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară, dar și proiectul programului de lucru al Senatului din data de 22 ianuarie 2024, asigurarea conducerii şedinţei Senatului din data de 22 ianuarie 2024 și proiectul ordinii de zi a ședinței Senatului din data de 22 ianuarie 2024.