Condamnare definitivă la închisoare cu suspendare pentru un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, care în 2017 a fost acuzat de șantaj într-un dosar de corupție.
Pe atunci, polițistul era șef de post și a tras niște sfori pentru ca un șofer să fie despăgubit în urma unui accident rutier. Astfel, din ce se arăta la acea vreme, omul legii i-a forțat mâna celui de-al doilea șofer implicat în evenimentul rutier, sub amenințarea unui dosar penal, să îi achite 3.500 de euro.
Presat câteva săptămâni de șeful de post, în final autorul accidentul a achitat 2.000 de euro, iar de aici au fost sesizate organele penale. Ulterior, polițistul a fost trimis în judecată în decembrie 2017.
„În luna iulie 2017 a avut loc un eveniment rutier, fără victime, în care au fost implicați conducătorii a două autovehicule, respectiv un tractor agricol pentru care legea nu solicita înmatriculare și un autoturism. Întrucât pentru tractorul neînmatriculat nu se deținea nici RCA, autorul accidentului a convenit cu partea păgubită să încheie o înţelegere amiabilă și să nu se mai prezinte la poliție. Despre această decizie l-a informat și pe șeful postului de poliție competent teritorial.
A doua zi după producerea accidentului însă, persoana păgubită l-a rugat pe șeful postului de poliție să o ajute să-şi recupereze paguba, respectiv contravaloarea reparațiilor autoturismului. În acest sens, polițistul, deși știa că tractorul agricol nu trebuia înmatriculat, a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, dispunând efectuarea de cercetări și începerea urmăririi penale. Astfel, uzând de funcţia şi poziţia sa, inculpatul a administrat probe şi i-a suspendat conducătorului auto al tractorului agricol permisul de conducere pentru neprezentarea la unitatea de poliţie după producerea accidentului soldat cu pagube materiale, deşi fusese anunţat despre acest lucru, insistând ca acesta să îl despăgubească pe celălalt participant cu suma pe care o cerea.
Pentru a-l convinge să dea suma de bani cerută, respectiv 3.500 de euro, polițistul l-a asigurat pe autorul accidentului de faptul că, imediat după ce părțile implicate în accident se vor împăca, va finaliza dosarul penal cu propunere de clasare şi îi va restitui permisul de conducere, în caz contrar existând posibilitatea de a fi trimis în judecată, unde i se vor cere daune morale, iar permisul de conducere va rămâne suspendat pe durata procesului, care poate dura chiar şi un an. În luna august 2017, agentul de poliție s-a întâlnit cu autorul accidentului și, după ce s-a asigurat că partea vătămată este de acord cu suma de 2.000 euro, a solicitat să-i lase lui banii pentru a-i remite păgubitului, iar a doua zi a finalizat cercetările în dosar și a întocmit propunerea de clasare a cauzei.
Astfel, inculpatul a condiţionat finalizarea dosarului penal cu propunerea de clasare a cauzei şi restituirea permisului de conducere şi a întocmit, cu bună ştiinţă, un dosar penal pentru o infracţiune neprevăzută de legea penală, la rugămintea păgubitului, pentru ca acesta să primească în final, în mod injust, suma de 2.000 euro de la autorul accidentului”, a detaliat Direcția Generală Anticorupție, cu mențiunea că dosarul penal a fost constituit ca urmare a unui denunț.
După o primă condamnare pe fond din vara anului 2019, Curtea de Apel Brașov a dispus rejudecarea cauzei, astfel că judecătorii au reanalizat acuzațiile, în mare sentința fiind aceeași. Luna aceasta, aceeași curte de apel a menținut cea de-a doua sentință pe fondul cauzei.
„Respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în infracţiunea de luare de mită, ca neîntemeiată. Condamnă inculpatul IFRIM CONSTANTIN CLAUDIU, cercetat în stare de libertate, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul Ifrim Constantin Claudiu trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna la datele fixate de acesta. b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă.
Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Covasna sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 zile în cadrul Primăriei comunei Dobârlău, judeţul Covasna sau în cadrul Primăriei oraşului Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Admite în parte acţiunea civilă şi va obliga inculpatul să plătească părţii civile suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul la plata sumei de 2.400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în hotărârea rămasă definitivă.
Potrivit sentinței de la CA Brașov, singurele modificări au legătură cu faptul că polițistului i s-a interzis și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii – pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul fiind obligat totodată să plătească către partea civilă cheltuielile judiciare făcute de aceasta, în cuantum de 139,02 lei.