Sâmbătă se va desfășura în sfârșit congresul PNL, în cadrul căruia liberalii își vor alege cel mai demn președinte care să îi ducă pe culmile succesului, numai că organizarea evenimentului pune multe semne de întrebare, din perspectivă pandemică.
Cazurile de coronavirus cresc de ceva vreme, sunt instituite din nou măsuri restrictive, așa că un eveniment cu mii de participanți ar putea fi o problemă, dată fiind perpetua stare de alertă.
Însă, din câte se pare, soluții se găsesc atunci când deții puterea, iar Congresul PNL se va desfășura fără probleme, dat fiind interesul crescut al celor de la „butoane” să își vadă visul împlinit. Pe acest subiect a avut o serie de explicații avocatul Adrian Toni Neacșu, fost momebru al Consiliului Superior al Magistraturii în vremea în care era judecător.
Astfel, Neacșu arată din punct de vedere legal ce nu este în regulă cu organizarea Congresului PNL sub poleiala unei activități care loc în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau a instituțiilor de concerte. Din ce scrie acesta, este vorba despre „o șmecherie” „absolut jalnică din punct de vedere juridic”.
„Așteptam cu interes să văd ce șmecherie vor găsi organizatorii Congresului PNL, având toate resursele administrației publice în spate, pentru ca sâmbătă populația neatentă să fie păcălită că nu există două țări, una a noastră a celor obligați să respectăm regulile și măsurile indiferent cât de absurde, arbitrare sau nelegale sunt, și una a lor, adică a privilegiaților aflați la frâiele puterii, pentru care legea și regulile sunt opționale.
Justificarea pe care au găsit-o este în cele din urmă absolut jalnică din punct de vedere juridic. Sincer, mă așteptam să declare direct congresul drept competiție sportivă, astfel încât în spațiu închis sau deschis puteau ocupa până la 30% din locuri. Aroganța celui care își permite orice ar fi părut mai mică.
Văd că au mers pe varianta cea mai grosolană, iarași doar juridic vorbind: consideră evenimentul ca fiind o activitate care loc în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau a instituțiilor de concerte!
Astfel ar putea participa persoane cu certificate verzi până în limita a 50% din locurile din sală. Adică 5.000 de persoane în interior zic ei, în condițiile în care dacă s-ar organiza un spectacol artistic pe stadion nu ar putea participa decât 1.000 de persoane, și toate cu certificat verde! Deci mitingurile și demonstrațiile legale nu pot avea loc potrivit recentului HG decât cu maxim 100 de persoane în stradă, toate cu certificat verde, iar ei, dulăii, se pot strânge 5.000 de persoane în spațiu închis!”, atrage atenția avocatul.
Totodată, Adrian Neacșu subliniază că locul în care se va desfășura Congresul PNL – sala mare de expoziții a Romexpo, nu ar putea în mod normal să fie identificată drept cinematograf, instituție de spectacol sau instituție de concert, iar ceea ce se va întâmpla în interior nu este „nici spectacol artistic, nici concert, nici proiecție cinematografică, ci evident o manifestare privată, adică un grup de persoane private, ca noi ceilalți, care se întâlnesc pentru a discuta, vota, sau ce mai fac ei acolo”.
Și, din ce arată avocatul, dacă s-ar merge strict pe lege, întâlnirea liberalilor nu este nimic altceva decât fie „o simplă conferință în spațiu închis”, adică ar putea participa cel mult 150 de persoane cu certificat verde, sau „un eveniment privat în spațiu închis”, unde să vină maxim 200 de persoane. Mai departe, avocatul arată și ce legi există totuși în România. Pentru că da, avem lewgislație pentru instituțiile de spectacole și de concerte care „sunt cu totul altă mîncare de pește decât sălile de expoziție de la Romexpo”.
„Ele sunt organizate prin OG nr. 21/2007, se înființează în subordinea autorităților publice centrale sau locale și se trec într-un Registru aflat la Ministerul Culturii, denumit, desigur, Registrul artelor spectacolului! Activitatea lor în timpul stării de alertă COVID este reglementată de un Ordin al Ministrului Culturii (normal, pentru că sunt instituții de cultură!) și anume nr. 3.245/2020 numit, cum altfel decât privind prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii. Deci al culturii, nu al politicii.
Potrivit art. 3 din OG 21/2007 instituțiile de spectacole sau concerte sunt persoane juridice de drept public care realizează și prezintă producții artistice. Prin producție artistică se înțelege, potrivit aceluiași articol, „spectacole sau concerte înfățișate direct publicului de către artiști interpreți și/sau executanți și pot fi: spectacole dramatice, coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de păpuși și/sau marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică academică, simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, folclorică, electronică”.
„Deci sâmbătă la congresul PNL vom avea fie un concert de coarde, fie un teatru de păpuși fie o operă comică.
Eu spun că e pur și simplu jenant cum încearcă Guvernul să folosească autoritățile din subordine (DSP-ul în primul rînd, apoi Prefectura) pentru a organiza o manifestare interzisă chiar de el însuși pentru noi ceilalți”, își încheie postarea pe Facebook avocatul.