Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu apreciază ca bine-venită anchetarea modului în care s-a făcut achiziția vaccinurilor anti-Covid, aceasta fiind luată în vizor de procurorii DNA.
Într-o postare făcută pe Facebook, Voiculescu a lansat un atac la adresa premierului Cîțu pe care îl acuză de faptul că la jumătatea lunii martie a luat decizia de a comanda vaccinurile fără a se ține cont de opinia coordonatorului de credite, adică a Ministerului Sănătății. Mai mult, că la acel moment, „aveam deja un număr mare de vaccinuri comandate deja, în raport cu toate scenariile vis-a-vis de campania de vaccinare – fără a fi lăsați să ne implicăm de la nivelul Ministerului Sănătății, în nici un fel, în campania de comunicare sau în alte acțiuni care să îmbunătățească această campanie”, a mai scris Voiculescu, subliniind că achiziția de vaccinuri „deja antamată de viitorul fost premier, Ministerul Sănătății avea nevoie de sume suplimentare cel târziu la rectificarea bugetară; în Martie, bugetul anual al MS fusese deja pus pe butuci prin deciziile premierului”.
Totodată, Vlad Voiculescu a mai precizat că prin decizia lui Cîțu, România a comandat „irațional vaccinuri fără număr, a cumpărat doze peste necesar și a ajuns în situația de a vinde și dona mai multe milioane de vaccinuri decât orice altă țară din Europa: nu din rațiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat. Sper să aflăm din ancheta DNA și felul în care au fost distribuite aceste doze”, a mai scris Voiculescu, adăugând, printr-o parafrazare a lui Cîțu: românii chiar trebuie să știe. „Pentru că, dacă nu ar mai simți că sunt prostiți și mințiți constant, poate-ar avea ceva mai multă încredere în cei care le cer imperativ și tot mai răstit să se vaccineze”, a completat fostul ministru al Sănătății, demis de Cîțu în luna aprilie.
La jumătatea lui iulie, premierul Florin Cîțu a precizat că este vorba doar de o precomandă, în niciun caz achiziția propriu-zisă a celor aproximativ 120 milioane de doze. „Nu le-am cumpărat. Sunt comandă. (…) Strategia de a cumpăra vaccin este o asumată la nivelul întregii Uniunii Europene. Toată lumea are aceeaşi strategie (…), toate ţările merg pe aceeaşi direcţie. Strategia a fost iniţial făcută de Comisia Europeană, luând în calculul şi acest sistem de revânzare al vaccinului sau donaţii pentru alte ţări (…). Deci, este o strategie în care noi am luat parte. Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede”, a afirmat Cîţu, citat de Agerpres.