În urma noilor dezvăluiri făcute de Dana Budeanu în „Verdict Politic”, pe platforma celor de la stiripesurse.ro, One United Properties se apără, delimitându-se de orice legătură cu actualul candidat USR PLUS – PNL la Primăria Capitalei, Nicușor Dan. Potrivit spuselor One United Properties, între aceștia și Nicușor Dan nu ar exista nicio înțelegere secretă. De asemenea, se menționează și faptul că eventualele procese deschise de asociațiile controlate de Nicușor Dan vor fi câștigate în instanță de companie.
VIDEO: Mita electorală cu voucherele de 100 de lei din Sectorul 5, confirmată! Florea, demascat!
„One United Properties, lider al pieței rezidențiale locale, deținut integral de investitori români, raportat la afirmațiile false apărute recent în spațiul public, potrivit cărora ar exista o înțelegere cu Dl. Nicușor Dan, candidat la Primăria Municipiului București, în scopul soluționării seriei de litigii înaintate în fața instanțelor de judecată de asociațiile controlate de acesta, dorește să își precizeze în mod ferm poziția, negând existența oricărei înțelegeri de orice natura cu Dl. Nicușor Dan. Încă de la înființare am respectat principiile legalității și transparenței în modalitatea în care această companie s-a dezvoltat și a activat în mediul de afaceri din România.
Așa după cum se poate lesne observa prin simpla studiere a portalului instanțelor de judecată, One United Properties continuă cu perseverență să apere legalitatea tuturor actelor administrative atacate cu rea credință de asociațiile controlate de Dl. Nicușor Dan. In acest sens, până în prezent în toate cauzele în care instanța s-a pronunțat (două decizii definitive și doua decizii pe fond) asociațiile conduse de Dl. Nicușor Dan au pierdut, fiind stabilite în fiecare caz despăgubiri, prin plata cheltuielilor de judecată. One United Properties consideră că este doar o chestiune de timp până când și celelalte litigii vor fi soluționate favorabil în mod definitiv.
One United Properties dorește să se delimiteze de vehicularea acestor informații în contextul luptei electorale, aspectele litigioase între grupul One United Properties și asociațiile controlate de Dl. Nicușor Dan urmând a se soluționa conform legii, în fața instanțelor de judecată competente, și nu în spațiul public„, transmite One United Properties, ca drept la replică.
Dreptul la replică vine în contextul în care Dana Budeanu a declarat, în cursul zilei de astăzi, următoarele:
„Sub Rezidenţial. În 2011 fostele sere Berceni trec printr-un PUZ la categoria ‘curţi, construcţii’. Până în 2018 pe acest teren s-a construit. În 2018, în aprilie, trece PUZ-ul domnului Nica, şeful Clanului Sportivilor. La opt luni de la aprobarea acestui PUZ, domnul Nicuşor Dan, prin cele două asociaţii ale dânsului, contestă PUZ-ul pe motivul că este spaţiu verde. Nu a contestat PUZ-ul din 2011, a contestat doar PUZ-ul din 2018, bucăţica domnului Nica. S-a dus să salveze un colţişor. Procedura de atac este una perversă, pentru că tu în momentul în care ataci astfel pierzi sigur. Specialitatea caracatiţei domnului Nicuşor Dan este să piardă în urma unei înţelegeri. Ca să pierzi, tu dai în judecată în aşa fel încât să poţi să pierzi. Din secunda în care tu ataci PUZ-ul, ăia nu mai pot să vândă, dar pot construi în continuare. Ăla trebuie să ajungă la un acord cu tine, pentru că la cartea funciară apare acest litigiu.
Toţi dezvoltatorii imobiliari care urmăresc acum Verdictul sunt pe scaunde leşinaţi, pentru că sunt în aceeaşi situaţie sau au fost cu Nicuşor Dan. Aşadar, el face această acţiune, îţi blochează posibilitatea de a vinde, tu faci orice ca să ajungi la o înţelegere, după care el pierde. Singurul lucru pe care poţi să-l faci e să-l blochezi pe ăia să nu vândă. Nimic pentru cetăţeni. Totul se încheie, vorba lui Băse, într-un birou. Băsescu l-a întrebat pe Nicuşor Dan ce a făcut la One Properties, cum s-a înţeles cu One Properties”, afirmă Dana Budeanu, în Verdictul Politic de astăzi.