Proteste în fața sediului Companiei Naționale Poșta Română astăzi, după ce instituția a demarat un proces de disponibilizare colectivă, care ar fi necesar în perspectiva unei reorganizări.
Parte din angajați s-au arătat nemulțumiți și câteva zeci au protestat timp de 3 ore, însă reprezentanții companiei au ținut să precizeze ulterior într-un comunicat că, practic, lucrurile nu sunt așa cum par.
Într-un comunicat transmis Agerpres, Poșta Română arată că reorganizarea este avută în vedere de aproape 2 ani, iar concedierile colective anunțate vizează aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală. Despre aceștia, Poșta Română spune că sunt inclusiv „aşa numitele “pile” politice ori situaţiile de conflict de interese”, nefiind vorba despre personalul din structurile operaţionale.
„Majoritatea salariaţilor susţine modernizarea Companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces. Ca dovadă, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40.
În ultimii ani, numărul de membri de sindicat a scăzut semnificativ, iar procedura de concediere colectivă ce se finalizează în scurt timp va permite Companiei să realizeze obiectivele ce ni le-am propus, inclusiv marile proiecte de investiţii precum modernizarea oficiilor, a Hub-ului logistic, achiziţionarea cutiilor poştale digitale, software-ului ERP şi multe altele.
Concedierile colective afectează un număr de aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală şi nu vizează personalul din structurile operaţionale.
Printre aceştia se regăsesc şi aşa numitele “pile” politice ori situaţiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în Companie”, se precizează în comunicat.
Totodată, în comunicatul respectiv de mai detaliază că la nivelul instituției s-au luat măsuri astfel încât numărul persoanelor concediate să fie cât mai mic, astfel că „numărul de salariaţi afectaţi de concediere a scăzut de la 501, la aproximativ 100. Dintre aceştia fac parte şi toţi salariaţii care ocupă posturi de consilier director general. Pentru cei aproximativ 100 de angajaţi care au primit preaviz, managementul a pus la dispoziţie peste 180 de posturi disponibile în reţeaua poştală, din care aceştia pot alege. Oferta cuprinde posturi precum factor poştal, curier poştal, manager unitate poştală, analist date, economist şi altele”.