Aproape 60.000 de oameni au mărșăluit, luni, la Tbilisi, capitala Georgiei, cerând aderarea la Uniunea Europeană, informează Digi24.
Formațiunile de opoziție și zeci de organizații pro-europene au chemat lumea la un „marș pentru Europa” luni seara pentru a arăta că poporul georgian merită să facă parte din marea familie europeană.
„Europa este o alegere şi o aspiraţie istorică pentru georgieni, pentru care toate generaţiile au făcut sacrificii. Libertatea, pacea, dezvoltarea economică durabilă, protecţia drepturilor omului şi justiţia sunt valori care ne unesc pe toţi şi care ar fi garantate prin integrarea în Uniunea Europeană”, au declarat organizatorii în comunicat.
UE urmează să discute dacă va acorda sau nu statutul de candidat oficial Georgiei
Republica Moldova și Ucraina au făcut pași importanți privind aderarea la blocul comunitar european, iar Georgia trebuia să facă, mai întâi, mai multe reforme politice.
Executivul european a recomandat ca Georgiei să i se „ofere perspectiva de a deveni membru al Uniunii Europene”, o situaţie care însă nu are valoare juridică. „Depinde de Georgia să accelereze (reformele) şi să avanseze către această uşă deschisă”, a declarat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen.
Partidul aflat la conducere a considerat „regretabil” faptul că CE nu sprijină, pentru moment, statutul de candidat. Prim-ministrul Irakli Garibașvili a salutat decizia istorică de a acorda Georgiei o perspectivă europeană.
„Vom colabora cu Bruxellesul pentru a implementa toate cerinţele şi vom obţine statutul de candidat”, a declarat oficialul.
În ultimii ani, Executivul georgian a fost aspru criticat de mai multe ONG-uri din cauza problemelor privind reducerea libertății de exprimare.
Reamintim că premierul Ungariei Viktor Orban a cerut ca Ucraina și Moldova să primească statutul de țări candidate alături de Bosnia și Georgia. Cu toate acestea, condiția pusă de Orban este aproape imposibil de îndeplinit deoarece Georgia este considerată extrem de îndepărtată de perspectiva europeană, iar Bosnia este, în continuare, măcinată de războaiele interetnice.
Citește și articolul: Vizita liderilor europeni în Kiev nu va aduce Ucraina mai aproape de pace. Medvedev i-a ironizat pe Draghi, Macron și Scholz