Sursa foto: Cursdeguvernare.ro

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost blocat în ultimii trei ani de mai multe ori, iar prețurile luate în calculul finanțării montării panourilor a rămas același din 2019, beneficiarii fiind acum în situația de a scoate mai mulți bani din buzunar, informează Adevărul.ro.

Dan Tudose, fondatorul e-acumulatori.ro, a declarat că în perioada 2021-2022 nu a fost instalat niciun panou fotovoltaic, fiind necesară o actualizare a costurilor.

De asemenea, pentru deblocarea programului, statul român poate emite vouchere valorice, beneficiarii putându-și astfel alege singuri instalatorii și sistemele fotovoltaice.

La începutul lunii aprilie, AFM a anunțat că a reușit să plătească 1.337 de cereri de decontare din cele depuse în 2019 în valoare de peste 200 de milioane de lei.

Casa Verde Fotovoltaice, un program cu numeroase probleme

 „Pentru cererile de decontare depuse şi nefinanţate până la această dată, estimăm că plata acestora se va efectua până la sfârşitul lunii iunie 2022, în condiţiile în care documentele aferente sunt complete şi corect întocmite”, a precizat AFM, potrivit sursei citate.

Guvernul României a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2022 de aproximativ 2,7 miliarde de lei, bani ce vor fi utilizați pentru onorarea angajamentelor rezultate din sesiune anterioare.

Programul privind instalrea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică are un buget de 986 de milioane de lei, care va fi distribuit astfel:

1. 686 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor şi încheierea contractelor cu persoanele fizice care au fost înscrise în Program în sesiunea desfăşurată în luna decembrie 2021;

2. 300 de milioane de lei pentru relansarea înscrierilor în Program în cursul anului 2022; 

Problema întâmpinată în derularea programului a constat în lipsa capacității administrative a AFM, personalul alocat gestionării programelor aflate în portofoliul AFM fiind subdimensionat în raportul cu volumul mare de lucru.

Reamintim că mii de persoane s-au înscris în decembrie 2021 pe platforma Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, dar aceasta a devenit inactivă, înscrierile suspendate, iar dosarele depuse au fost anulate.

Citește și articolul: Bătaia de joc a AFM în programul „Rabla pentru electrocasnice”

Articolul precedentAndrei Caramitru: „Olimpicul nostru e super Smart, dar per total suntem în rahat”
Articolul următor Activitatea aeroporturilor, paralizată în Europa: Sute de zboruri anulate, bagaje blocate și pasageri nemulțumiți 
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.