Una dintre cele mai mari probleme ale autorităților locale o reprezintă angajarea arhitecților șefi în fiecare unitate administrativ teritorială. Și asta condițiilor foarte restrictive necesare ocupării unei astfel de funcții.

Prezent la Ploiești, într-o vizită de lucru, Cseke Attila, ministrul  Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a declarat că se lucrează la un proiect de act normativ menit să rezolve problema, urmând a fi eliminate o serie de restricţii.

Potrivit acestuia, la nivelul ţării sunt 3.228 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) şi 184 de arhitecţi şefi.

„Astăzi, în România, avem 184 de arhitecţi şefi în toată ţara din 3.228 de UAT-uri. Am ajuns aici şi datorită condiţiilor de acces la concursul pentru funcţia de arhitect şef, unde sunt nişte limitări pe care dorim să le eliminăm. În primul rând, este vorba despre necesitatea, pe actuala reglementare, de a avea un atestat RUR – Registrul Urbaniştilor Români. Acest atestat este deţinut astăzi de sub 2.000 de persoane, de arhitecţi. De asemenea, sunt câteva restricţii legate de vechimea în specialitate pe care dorim să le micşorăm şi nu în ultimul rând, ceea ce au invocat şi primarii a fost – şi venim, dacă vreţi, în aşteptarea acestei dorinţe – aceea de a creiona un temei legal de colaborare între autorităţile locale în interiorul, de exemplu, al judeţului Prahova”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

Ministrul a anunțat că dorește să extindă posibilitatea de colaborare dintre UAT-uri.  „Arhitectul şef al Consiliului Judeţean Prahova poate să ajute o autoritate locală unde nu există un arhitect, poate să întocmească documentaţia de specialitate. Noi vrem să extindem această posibilitate la toate UAT-urile. Adică, dacă am într-un municipiu, oraş sau chiar şi comună, arhitectul șef să poată ajuta și UAT-urile din împrejurimi. Se va merge foarte mult pe această nevoie de colaborare, cooperare, pentru că, până la urmă cel mai important lucru este ca serviciul public să fie efectuat, cetăţeanul să aibă acces la serviciul public. El nu este în mod deosebit interesat al cui este angajatul, arhitectul şef este angajatul primăriei din localitatea unde domiciliază sau e dintr-o altă localitate”, a explicat ministrul Dezvoltării 

Articolul precedentȘoșoacă, de părere că Arafat e vinovat pentru toate relele din România
Articolul următorZi cu ghinion pentru transportul în comun
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...