Episodul 2 – Județul Alba –
Mircea Hava este, de departe, unul dintre cei mai cunoscuți primari din România și, evident, un factor puternic de presiune pentru colegii săi politicieni care ocupă funcții administrative, indiferent de partidul din care provin.
Și asta pentru că Alba Iulia arată extrem de bine, are o cetate nu doar simbolică pentru români ci și extrem de bine întreținută și exploatată.
Ion Dumitrel – Președinte Consiliul Județean
Politician vechi, de mult la cârma CJ Alba, Ion Dumitrel amintește de moții din zonă care sunt statornici și modești, căci așa vrea să pară și Dumitrel. Acesta și-a depus la timp declarațiile de avere și interese din care aflăm că Dumitrel nu are terenuri și, la serviciu, merge pe jos, pentru că nu are nici mașină. Are, în schimb, trei apartamente, două cumpărate și unul moștenit, toate în municipiul Alba Iulia.
Ceva mai binișor stă la capitolul bani, are un depozit de 2.200 de euro la Raiffeisen și peste 200.000 de lei în cont la aceiași bancă. Alți 70.000 de lei noi îi are în BRD.
Ca președinte de CJ a câștigat 160.000 de lei în ultimul an, iar soția puțin peste 100.000, fiind angajată la SC Apa CTTA Alba.
Din declarația de interese aflăm că este membru în mai multe asociații și ONG-uri și este prim vicepreședinte al PNL Alba.
Nicolae Albu – Prefect
Prefectul Nicolae Albu este fost sindicalist în Poșta Română, absolvent de drept, coleg cu ministrul de Interne Marcel Vela. Nu e prea lăudăros, nu are mari averi, ba are și credite.
Are un teren de 250 mp chiar în Alba Iulia, o casă de locuit și, spre deosebire de președintele CJ Alba, Albu nu trebuie să meargă pe jos, căci are un Citroen C5 dar și un credit de 30.000 de euro.
Și el și soția au venituri de bugetari, soția fiind angajată tot la Instituția Prefectului județul Alba, pe vremea guvernării Cioloș aceasta ocupând scaunul pe care stă astăzi Nicolae Albu. Cât privește declarația de interese, aceasta este complet goală.
Citește și Hunedoara, județ sărac – politicieni bogați, atenți cu familia, nu și cu transparența
Cât o privește pe soția sa, jurista instituției, aceasta pare a-i fi subordonată direct ceea ce nu prea e legal, dar nu-l învățăm noi pe domnul prefect, absolvent de drept la Lugoj la Facultatea ”Iosif Constantin Drăgan”.
Că tot am început cu moștenirea ”Hava”, trebuie spus că Mircea Hava, de anul trecut, nu mai este primarul municipiului Alba, el fiind ales europarlamentar. Locul său este ținut acum de către bănățeanul Paul Voicu, viceprimar cu atribuții de primar la Alba Iulia.
Paul Voicu – Primar
Dacă cei doi viceprimari au depus deja declarațiile de avere și interese pe anul 2020, termenul fiind expirat din 15 iunie, Paul Voicu pare că e prea ocupat cu municipiul că nu mai are timp de transparență și comunicare cu publicul.
În 2019 ne-au atras atenția numărul mare de terenuri, reușind să și vândă către Adda Construct un teren de 30.000 de euro. Probabil că, fiind președinte al CEx al PNL Alba și colegii săi la guvernare, omul nu se mai stresează cu transparența, deși pe 2019 a depus 3 declarații de avere și 2 de interese.
Gheorghe Rotar – Primar
Loc încărcat de istorie și emoție, supranumit ”orașul școlilor”, primăria Blaj este condusă de către Gheorghe Rotar, corigent și el la transparență și comunicare publică. Nici acesta nu are postate pe site-ul Primăriei declarațiile de avere și de interese. Omul are terenuri, apartamente (pe care le și închiriază), depozite în bancă dar și credite, venituri din salarii dar și din chirii. Soția sa este asistentă șefă la Spitalul din Blaj. Și ea ar fi trebuit să aibă declarații de avere și interese, doar că pe site-ul Spitalului Municipal Brad se pare că nu s-au prea mișcat lucrurile de prin 2018.
Așadar, deși este al doilea județ analizat în campania noastră, autoritățile locale sunt restante rău la transparență și comunicare publică, semn că, la moți, oricum se comunică mai greu, rar și așezat!