80 de milioane de euro pentru secțiile ATI nou născuți, prin PNRR

Secțiile ar putea să beneficieze de incubatoare noi

Ioana Mihăilă (foto Facebook)

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat alocarea de fonduri destinată secțiilor ATI nou născuți. Alocarea va fi posibilă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și va avea o valoare de 80 milioane de euro. „Am făcut o specificare mai generală cu privire la destinaţia acestor investiţii, aşa încât, pe măsură ce primim informaţiile din teritoriu, să reuşim din nou să punem accent acolo unde este nevoia mai mare”, a spus ministrul Sănătății.

Secțiile ATI vor fi dotate cu incubatoare noi în acest an

Mihăilă a mai spus, de asemenea, că secțiile ATI destinate nou născuților ar putea fi dotate cu incubatoare noi anul acesta, adăugând că deja ar fi deschise procedurile de achiziţii „şi, de asemenea, pentru că digitalizarea este una dintre priorităţi, am şi mers în vizită la Secţia de Terapie intensivă nou-născuţi din Bucureşti pentru a lua exemple de bune practici de acolo”. Mai mult, prin PNRR ar fi fost alocată o sumă consistentă destinată domeniului e-health şi telemedicină.

Dacă vrem să ţinem pasul cu tehnologia, trebuie să investim tocmai în aceste soluţii digitale şi soluţii de telemedicină

Ioana Mihăilă – ministrul Sănătății

Ministerul Sănătății colaborează cu Fundația Vodafone

În plus, Ministerul Sănătăţii și-ar fi dat mâna cu Fundaţia Vodafone și ar fi semnat un parteneriat, urmând un proces de analiză pentru a se stabili care sunt nevoile reale ale maternităților din țara noastră și cum se pot ele acoperi, „aşa încât să şi ajungem acolo unde este cea mai mare nevoie, dar nici să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Ungaria iese din contractul UE pentru vaccinul Pfzier

Ministerul Sănătății s-a arătat deficitar din punct de vedere al dotărilor secțiilor ATI nou născuți, în ultimii zece-douăzeci de ani, astfel că această alocare ar reprezenta un pas important în evoluția sistemului medical românesc, în cazul în care planurile „de acasă” se vor potrivi cu cele „din târg”.

Articolul precedentUngaria iese din contractul UE pentru vaccinul Pfzier
Articolul următorCioloș și vestea sa bună: din iulie va exista un Certificat Digital European Covid
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.