Ionel Arsene, fostul lider al Consiliului Județean Neamț, condamnat definitiv la închisoare cu executare în România, rămâne momentan în Italia.
Potrivit Realitatea TV, judecătorii din Italia ar fi respins cererea de extrădare formulată de autoritățile române în ceea ce îl privește pe Asene.
La acest moment, Ionel Arsene este arestat la domiciliu în Italia, țară în care s-a predat după ce pe numele său a fost emis un mandat internațional de arestare.
Condamnat pe 10 martie de Curtea de Apel Bacău la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni cu executare pentru trafic de influență, într-un dosar trimis în instanță în anul 2018, Arsene s-a făcut nevăzut, astfel că a fost dat în urmărire generală. La câteva săptămâni, Arsene s-a predat, în așteptarea procesului privind extrădarea.
În continuare, ar trebui ca autoritățile din Italia să reflecte asupra pedepsei pe care Arsene o are de executat, potrivit mandatului de arestare din România. Însă, din ceea ce explica fostull ministru al Justiției Ana Birchall, sistemul de justiție italian ar putea decide să îl rețină în această țară, ceea ce lui Arsene i-ar fi mai favorabil.
„Ionel Arsene are o pedeapsă mai mare de patru ani, însă în cazul în care va cere și va obține ispășirea pedepsei în Italia, se va reduce automat la patru ani, urmând ca restul pedepsei să fie executat la domiciliu sau chiar în libertate, dacă instanța din Italia «constată că inculpatul nu reprezintă un pericol și nu există riscul de fugă»”, explica Birchall.