Protest pașnic al activiștilor Greeanpeace România la Ploiești. Mesaje anti-război „Stop Combustibili Fosili”, „Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!”, „Energie verde pentru pace” au fost proiectate pe turnul rafinăriei Lukoil din Ploiești.
Greenpeace a cerut UE și Guvernului României să renunțe imediat la importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia.
„În ziua 57 de la începerea războiului lui Putin, doar Statele Baltice și Polonia și-au asumat un embargou asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia. Restul statelor europene, inclusiv România, finanțează războiul lui Putin în Ucraina. Până în acest moment au plătit peste 38 miliarde de euro din prima zi de război.
Compania Lukoil are operațiuni în zeci de țări din întreaga lume și este a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, după gigantul de stat Rosneft. Chiar dacă a avut de suferit după primele 5 sancțiuni impuse de Comisia Europeană, e nevoie de un embargo total asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia pentru încetarea războiului și instaurarea păcii”, afirmă Greeanpeace într-un comunicat de presă.
Rusia este cel mai mare furnizor de combustibili fosili al Uniunii Europene. În 2021 țările europene au plătit până la 285 de milioane de dolari pe zi pentru petrolul rusesc. În ultimele săptămâni, Greenpeace a protestat împotriva importurilor de combustibili fosili proveniți din Rusia prin acțiuni în mai multe țări UE, dar și prin petiții.
„În România, facem apel la Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să impună imediat un embargo asupra combustibililor fosili rusești în Europa, și către Prim-Ministrul Nicolae Ciucă să pună capăt importurilor acestora în România.
Mii de români au semnat deja petiția în primele ore de la lansare: https://suport.greenpeace.ro/energiepentrupace
Patruzeci la sută din bugetul federal al Rusiei provine din petrol și gaze, care reprezintă 60% din exporturile țării. În octombrie, Rusia câștiga peste 500 de milioane de dolari pe zi din combustibili fosili, bani care merg direct în finanțarea mașinii de război a lui Putin”, se afirmă în comunicat.
„Niciun sistem bazat pe combustibili fosili nu ne poate oferi securitate. E timpul să punem capăt dependenței de petrolul, gazele și cărbunele importate din Rusia. E timpul să punem capăt dependenței de combustibili fosili în general. În timp ce prețurile la petrol și gaz cresc considerabil, energia solară este acum cea mai ieftină formă de energie în majoritatea țărilor din lume, în timp ce prețurile la energie eoliană continuă și ele să înregistreze scăderi record.
Este esențial ca România să accelereze imediat tranziția către surse de energie regenerabilă, să susțină măsuri urgente de creștere a eficienței energetice atât în clădiri, cât și în industrie, să susțină activ democrația energetică și să investească în îmbunătățirea infrastructurii energetice, dar și a sistemelor de transport public, să adopte măsuri pe termen scurt pentru a proteja consumatorii vulnerabili”, scriu activiștii Greenpeace în comunicatul trimis presei.
În acest moment, Lukoil România este furnizor de carburanți pentru majoritatea instituțiilor de stat din țara noastră. Printre clienții companiei se numără Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, IGSU.