Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, despre care există suspiciuni de plagiat, urmează a fi analizată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Anunțul a fost făcut de Mihai Laurențiu Polițeanu, deputat USR în circumscripția electorală Prahova, care este membru al Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, sesizarea înaintată de acesta având la bază informațiile strânse și mai apoi făcute publice de Emilia Șercan.
O investigaţie efectuată de jurnalista Emilia Șercan arată că premierul Ciucă a plagiat în teza sa de doctorat din alte două teze, care au fost susținute cu câțiva ani înainte în aceeași școală doctorală, una dintre ele fiind coordonată chiar de îndrumătorul actualului premier, generalul de brigadă în rezervă (r) Emil Chețe.
„Am sesizat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la posibilul plagiat al tezei de doctorat a prim-ministrului Guvernului României, Nicolae Ciucă. Am făcut acest lucru în baza art. 3 și 4, Anexa nr. 3 din Ordinul nr. 5229/17.08.2020”, a anunțat pe Facebook deputatul Polițeanu.
CNATDCU este singura instituție care poate da un verdict oficial de plagiat, ceea ce, de altfel, chiar Emilia Șercan a subliniat zilele trecute. Potrivit acesteia, demersul anunțat de Ciucă, de analizare a tezei de către Universitatea Națională de Apărare, nu are nicio consecință, ci „e praf în ochi”.
„Comisia de etică a UNAP poate legal emite doar un punct de vedere, care are valoare juridică zero. Comisia de etică a UNAP nu poate lua decizia de menținere sau retragere a unui titlul de doctor.
Singura instituție care emite verdicte de menținere sau de retragere a titlului de doctor este CNATDCU, însă CNATDCU nu se poate autosesiza, trebuie sesizat. Dacă voia să soluționeze în mod real chestiunea plagiatului și nu doar să lase senzația că acționează corect, premierul Ciucă ar fi trebuit să sesizeze direct CNATDCU”, puncta aceasta.
În ceea ce îl privește, Nicolae Ciucă a scris că „acuzațiile publice nu se pot susține științific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit și de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată”.