AUR

AUR a anunțat, într-un comunicat de presă, că susține revendicările făcute de angajații STB și solicită demisia primarului general al Capitalei și directorului societății Adrian Criț. Reprezentanții partidului au susținut că astăzi, o delegație a AUR s-a întâlnit cu liderii de sindicat de la STB.

George Simion, cofondatorul AUR, a precizat că persoanele care lucrează, „nu directorimea de prin birouri” își doresc să ducă o viață normală și să li se respecte prevederile legale în ceea ce privește drepturile salariale.

„Suntem alături de ei și de toți angajații din România care luptă pentru drepturile lor legale”, a declarat deputatul George Simion.

Tribunalul București a dispus suspendarea grevei, dar decizia a fost ignorată de sindicaliști

Totodată, senatorul Claudiu Târziu îl acuză pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, că a lăsat sute de mii de bucureșteni să nu poată utiliza transportul în comun din cauza că nu a evaluat periodic situația unei societăți ce este în subordinea primăriei.

„Solicităm demisia lui Nicușor Dan, primarul Bucureștiului. Este total inadecvat în această funcție de conducere și de mare responsabilitate pe care o deține”, a mai precizat cofondatorul AUR, Claudiu Târziu.

De asemenea, senatorul a cerut demisia directorului STB, Adrian Criț, deoarece acesta i-ar fi acuzat pe grevești de furt doar pentru a distrage atenția de la revendicările legitime ale oamenilor.

Reamintim că greva angajaților de la STB a continuat și vineri, 21 ianuarie, iar Nicușor Dan s-a întâlnit la primele ore ale dimineții cu reprezentanții STB pentru a găsi o soluție.

Adrian Criț, directorul general al STB, a precizat că angajații care protestează riscă să rămână fără loc de muncă dacă vor continua greva. De asemenea, și primarul general al Capitalei a menționat că întreruperea contractelor de muncă pentru persoanele care continuă greva este o „opțiune reală.”

Totodată, PSD îl somează pe Nicușor Dan să rezolve această problemă provocată „de propria sa incompetență.”

„În loc de a provoca dispute politice, Nicuşor Dan ar trebui să fie mai preocupat de ceea ce va răspunde în faţa bucureştenilor şi, mai nou, în faţa procurorilor, pentru toate deciziile aberante sau ilegale pe care le-a luat în calitate de primar general”, se arată în comunicatul PSD.

Nicușor Dan: „Să nu reiei lucrul riscând pierderea contractului de muncă și condamnarea penală e o atitudine irațională”

Articolul precedentFlorin Cîțu se pregătește pentru alegerile din 2024: „Încep un turneu prin filialele PNL”
Articolul următorSorin Cîmpeanu a anunțat când vor ajunge testele de salivă în școli
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.