Actualul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană sugerează că revine în politică, după ani buni în care, de pe margine, a comentat uneori situația politică a țării.
Sau cel puțin așa ar putea fi interpretată o postare încărcată de Geoană ieri pe Facebook:
„România a intrat în criză de timp. Și pentru a ne reconstrui viitorul, așa cum merităm, avem nevoie de luciditate, cunoaștere, competență și o viziune solidă.
Astăzi, vă invit să țineți aproape, fiindcă în curând vom discuta despre un plan sănătos și ambițios pentru România și pentru fiecare dintre noi!”, a fost mesajul scurt al fostului președinte al PSD, care a pierdut în 2009 cursa pentru prezidențiale în fața lui Traian Băsescu.
Mesajul este însoțit de un scurt video, în care se spun multe, fără a se spune totuși nimic concret. Totuși, în urmă cu un an, Mircea Geoană asigura că ieșirile sale publice nu au legătură cu pregătirile de campanie, ci se consideră cumva dator față de societate să puncteze asupra unor teme. Pentru că, a subliniat secretarul adjunct al NATO, aceasta este „obligaţia unui lider”:
„Interesul meu pentru politica românească este foarte redus. A vorbi despre marile subiecte ce îi preocupă pe români, fie ele politice, economice sau sociale, nu are de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi”, spunea Geoană.
„Trăim în România și în fiecare zi ne izbim de zidul „ca la noi la nimeni, oricum nu se poate schimba nimic, la alții se poate, la noi nu”. Și tot lovindu-ne de zidul ăsta de mai bine de 30 de ani, cine ne poate învinovăți că ne-am pierdut speranța și determinarea de a lupta pentru România. Dar indiferent cât de dură este lovitura, românii au avut și au mereu puterea de a se ridica și de a merge înainte.
Poate nu întotdeauna doar pentru România, dar cu siguranță pentru ei înșiși și pentru cei dragi. Pentru că românii sunt luptători. Ce-ar fi dacă am avea un ghid care să ne arate cum să aducem rezistența și dârzenia fiecăruia dintre noi laolată pentru țară. Căci viitorul României a intrat, acum, în criză de timp.
Iar pentru a-l construi așa cum merităm avem nevoie de luciditate, de cunoaștere, de competență și de o viziune solidă. Dragi români, vă invit să țineți aproape fiindcă în curând vom discuta despre un plan sănătos și ambițios pentru România și pentru fiecare dintre noi”, spune Geoană în mesajul video publicat pe Facebook.