Sursa: Facebook

Agenția Națională de Integritate a solicitat ajutorul unor comisii de cercetare a averilor pentru a desluși diferențele între veniturile obținute și banii strânși, pe care un viceprimar și un consilier local nu le pot explica.

Aceasta pentru că instituția a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate de cei doi aleși locali – unul din județul Maramureș, iar altul din județul Dâmbovița.

Una dintre persoanele în cauză, Ion Ruscovan, este în prezent viceprimar al comunei Rona de Sus din județul Maramureș, averea cu probleme fiind însă strânsă în perioada în care era doar consilier local.

Astfel, potrivit ANI, este vorba despre o diferență nejustificată „în cuantum de 770.574 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către RUSCOVAN IOAN împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020”.

Din acest motiv, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control.

O altă acțiune de control este solicitată și de la Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Ploiești, în ceea ce o privește pe Mariana Sîrbuleț, consilier local în cadrul CL al comunei Bucșani – Dâmbovița.

Însă verificarea nu vizează acest mandat, ci cel anterior, ANI arătând că, în cazul acesteia, s-a „constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 216.137 lei între averea dobândită și veniturile realizate (…) împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului 2016 – 2020 de consilier local”.

Articolul precedentPrimarul din Corbeanca, noi probleme: nu poate justifica peste 3 milioane de lei din avere
Articolul următorJudecătorii din Vaslui vor reanaliza măsura arestului preventiv dispusă pentru Dumitru Buzatu