Bogdan Rodeanu, Vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, îl acuză pe Florin Cîțu de minciună și manipulari cu privire la bugetul alocat pentru Apărare.
În cursul zilei de ieri, 19 octombrie, deputatul USR PLUS a precizat, pe contul de Facebook, că premierul demis are școala fake news-ului și a manipulării, atât de des și de bine folosită de Federația Rusă.
De asemenea, Rodeanu vine cu critici dure, menționând că, inclusiv după demierea printr-un vot record, Cîțu își arată adevărata personalitate, ultima minciună a fostului premier referindu-se la propunerile USR, cu legătură directă pe bugetul alocat Ministerului Apărării.
”Florin Cîțu nu-i minte doar pe români, ci și pe aliații noștri”
”Numai că, acum, minciunile domnului Cîțu trec granița României. Nu-i mai ajunge să-i mintă zilnic pe români. A ajuns să-i mintă și pe aliații noștri. În această dimineață, voluntar, a mințit din nou. Poate nu-și dă seama, dar nu face decât să distrugă punți de legătură și relații externe în care România excelează”, scrie pe Facebook Bogdan Rodeanu.
Deputatul a ținut să precizeze și că alocarea a două procente pentru bugetul Ministerului Apărării este un angajament pe care România și l-a luat în cadrul Alianței, nu numai ca membru al acesteia, dar și ca pilon principal de stabilitate NATO pe Flancul Estic al Europei. Mai mult, deputatul a adăugat că ”un lider adevărat nu-și ascunde propria cădere politică după colegii de partid”.
Vicepreședintele Comisiei de Apărare: ”Cîțu are școala fake news-ului și a manipulării. Ce e mai rău este că i-a contaminat și pe colegii săi de mitomanie”
”Domnul Cîțu pare, din ce în ce mai mult, un om al valorilor nedemocratice. Privește zilnic spre Est, atunci când folosește metode evidente de dezinformare a românilor și a partenerilor naționali. Florin Cîțu are școală. Are școala fake news-ului și a manipulării, atât de des și de bine folosită de Federația Rusă. Ce e mai rău este că i-a contaminat și pe colegii săi de mitomanie. Este la fel de grav să vezi minciunile lui Cîțu atât de repede folosite și distribuite de către colegii lui de partid”, a adăugat deputatul USR PLUS.
Criticile aduse de vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților vin după ce președintele PNL a acuzat, marți dimineață, USR pentru că în programul de guvernare al cabinetului propus de Dacian Cioloș ar fi alocat Apărării mai puțin de 2% din PIB.