RFI

Un bărbat a fost dat jos dintr-o cursă Cluj-Londra după ce acesta a refuzat, în repetate rânduri, să-și pună masca de protecție pe față. Personalul avionului a chemat poliția pentru a rezolva această problemă.

Nici la venirea oamenilor legii, bărbatul nu a dorit să-și pună masca, motiv pentru care polițiștii l-au dat jos din avion. Gestul oamenilor legii a fost aplaudat de pasageri, relatează Cluj24.ro.

Evenimentul a avut loc duminică, în jurul orei 20:30, când toți pasagerii așteptau ca avionul companiei Ryanair să decoleze spre Londra.

Zbor întârziat din cauza unui pasager ce a refuzat să poarte mască de protecție

În ciuda faptului că este obligatoriu ca orice pasager să poarte mască la intrarea în avion, bărbatul în vârstă de 40 de ani a început să se certe cu cu două stewardese. Mai mulți pasageri și-au pierdut răbdarea și au început să se răstească la bărbatul care nu avea de gând să-și pună masca de protecție.

„Avionul părea gata de decolare, însă noi încă aşteptam”, a precizat pentru sursa citată un pasager.

Pentru ca avionul să plece de la sol, personalul avionului au contactat poliția pentru a rezolva problema. La apariția polițiștilor, bărbatul a continuat să refuze portul măștii. În cele din urmă, oamenii legii au luat decizia să-l dea jos din avion. La momentul coborârii, pasagerii au aplaudat decizia polițiștilor. Pe tot parcursul evenimentului, însoțitoarele de bord au încercat să liniștească pasagerii cu privire la comportamentul bărbatului.

„Îşi face apariţia şi un echipaj de poliţie, care în prima fază încearcă să îl convingă pe bărbat să îşi poarte masca, dar dupa câteva refuzuri, l-au poftit afară din avion pe la ora 21:20, moment în care toată lumea a aplaudat, fericită că poate porni la drum”, a mai precizat un pasager care a fost martor, relatează sursa citată.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că în localităţile și comunele unde rata de incidență  este de peste şase cazuri de SARS-CoV-2 la mia de locuitori, purtarea măştii va fi obligatorie în aer liber, dar că vor exista şi anumite excepţii.

Masca devine obligatorie, în spațiile publice, în localitățile cu o rată de infectare de peste 6 cazuri la mia de locuitori

Articolul precedentO nouă formulă Pfizer a fost aprobată de EMA
Articolul următorVicepreședintele Comisiei pentru Apărare: ”Minciunile domnului Cîțu trec granița României”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.