Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Într-un anunț postat pe contul de Facebook, Maia Sandu a precizat că a participat, ieri, 19 septembrie, la funeraliile de stat ale Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a.

Președintele Republicii a declarat că, prin participarea sa, a adus regretatei suverane britanice un omagiu în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

Maia Sandu: ”Regina Elisabeta a II-a a condus Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Comunitatea Națiunilor timp de șapte decenii, cu demnitate și un simț profund al datoriei”

Au fost ani de progres tehnologic și transformări sociale profunde, ani care – inclusiv datorită Marii Britanii – au adus mai multă libertate, bunăstare și pace țărilor lumii. Viața Reginei Elisabeta a II-a ne oferă un exemplu ilustrativ de devotament și slujire poporului – slujire profund apreciată și respectată. Prin exemplul său, suverana inspiră, astăzi, oameni de stat, funcționari și demnitari din întreaga lume”, a transmis Președintele Republicii Moldova, pe contul de socializare.

Klaus Iohannis a participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, organizate la Londra

Și președintele României s-a numărat printre personalitățile care au participat la înmormântarea Reginei.

După ce am participat la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Defuncte Regina Elisabeta a II-a, îmi exprim încă o dată, în numele poporului român, întreaga noastră compasiune pentru această mare pierdere”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, pe Twitter.

Articolul precedentO familie din Sibiu, nevoită să facă împrumut la bancă pentru a plăti factura de curent
Articolul următor8 birouri Greenpeace încep demersurile legale împotriva Comisiei Europene în contextul includerii gazului și a energiei nucleare în taxonomia UE
Jurnalist full-time / Pesimist part-time