Sursa foto: Revolut.com

 Revolut Bank a fost ținta unui atac cibernetic, care a compromis parțial datele personale a zeci de mii de utilizatori, dar fondurile clienților nu au fost compromise, susțin reprezentanţii băncii, potrivit romaniatv.net.

Revolut Bank a transmis, într-un comunicat, că nu au fost accesate fondurile clienților afectați de atacul cibernetic, toți utilizatorii putând să își folosească cardurile ca de obicei.

„Am identificat imediat și am izolat atacul pentru a-i diminua semnificativ efectele”, au transmis reprezentanții Revolut. Hackerii nu au reușit să acceseze fonduri, susțin reprezentanții băncii care au mai declarat că clienții afectați au fost contactați prin email și înștiințați cu privire la atac.

„Recent, Revolut a fost ținta unui atac cibernetic. Acesta a condus la accesul unei terțe părți neautorizate la detaliile unui procent foarte mic de clienți (0,16%), pentru foarte puțin timp. Am identificat imediat și am izolat atacul pentru a-i diminua semnificativ efectele și i-am contactat pe clienții afectați. Clienții care nu au primit informarea prin email nu au fost afectați. Pentru a fi foarte clari, precizăm că nu au fost accesate sau sustrase fonduri. Banii clienților au fost și sunt în siguranță, la fel ca întotdeauna.

Toți clienții își pot accesa fondurile și pot folosi cardurile ca de obicei.Astfel de incidente sunt tratate de noi cu maximă seriozitate și dorim să le prezentăm cele mai sincere scuze clienților care ar fi putut fi afectați de acest incident, asigurându-i că securitatea lor și a datelor lor sunt o prioritate de top pentru Revolut”, au transmis reprezentanții Revolut.

Aplicația Revolut este utilizată de zeci de milioane de oameni din toată lumea, fiind o aplicaţie financiară care s-a lansat în 2015 în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. Peste 20 milioane de clienţi persoane fizice din lume şi mai mult de 500.000 de clienţi B2B folosesc serviciile aplicaţiei pentru a face peste 250 de milioane de tranzacţii pe lună.

Fabrica Heineken de la Constanța se va închide anul viitor

Articolul precedentFabrica Heineken de la Constanța se va închide anul viitor
Articolul următorOctavian Oprea, demis de la Autoritatea pentru Digitalizarea României, în urma scandalului de la Școala de vară a tinerilor liberali