Ironii, controverse, glume pe seama premierului Cîțu și subiectul sensibil de august, dezbătut de preotul Francisc Doboș: extremismul religios, talibanii și talibanismul ideologic.
După ce a împărțit internetul în două tabere, mai ceva ca Moise în momentul în care trena subiectul „GEN vs. SEX” din noile buletine, Doboș ironizează iar, de data aceasta, ceea ce se întâmplă dincolo de granițele unui stat absolut laic.
Preotul Francisc Doboș și extremismul nociv, indiferent de religie
Extremismul este nociv, religia trebui să fie o alegere personală, iar libertatea se definește prin lipsa constrângerilor. Prin compasiune. Prin ajutor. Prin absența armelor. Și, totuși, cuvântul ”taliban” este asociat, instinctiv, cu arme și cu o religie deloc a păcii.
Etimologic, cuvântul „taliban”, în limba paștună, înseamnă „student” sau „cercetător”. Este o mișcare născută la începutul anilor ’90, în școlile islamice din Pakistan. Și tocmai acești studenți cercetători au purtat de zeci de ani o campanie teroristo-militară împotriva democratei Republici Islamice Afganistan.
”Ajung unii să vorbească pe la noi de extremismul religios; evident, cel din România. Aș fi primul care să-i susțin, dacă respectivii nu ar face parte din alt extremism sau talibanism ideologic”, a precizat preotul, pe contul de socializare.
Libertatea pumnilor: mișcarea care dezumanizează și distruge în numele lui Dumnezeu
De asemenea, Doboș a precizat și că libertatea pumnilor ambelor tabere extremiste se termină unde întâlnește libertatea obrajilor bunului-simț și al naturii nebotoxată de extreme.
”Cei mai mulți suntem echilibrați atât în umanitatea, cât și în religiozitatea noastră. Nu mai săriț’ măgaru’ intrării în Ierusalim și nu mai fumaț’ iarba hipsterismului ideologic/antropologic! PS. Și extremiștii cred că sunt echilibrați. Așa cred ei :)))”, a adăugat Francisc Doboș pe contul de socializare.
Într-un stat laic (prin definiția din Constituție, nu prin impresiile extremiștilor neaoși), cu o majoritate ortodoxă pusă pe harță, Francisc Doboș face notă discordantă. E preot, dar glumește. E catolic, dar nu e habotnic. E omniprezent în societate, pentru c-a înțeles că ”mai aproape de Dumnezeu” înseamnă doar mai aproape de oameni.
Și nu pierde nicio ocazie pentru a lăuda, sau a taxa, în funcție de situație. Iar extremismul îl subliniază, de fiecare dată când apare în societate. Și nu rare sunt ocaziile.
Dacă ne-am limita la a crede/practica ce religie/ideologie alegem, fără a încerca să le-o impunem și celorlalți, tare pașnice ar mai fi și discuțiile, și regiunile aflate acum în război. Și dacă nu ne-am mai lupta care Dumnezeu e mai bun, în funcție de cum îl cheamă sau cât de restrictiv și punitiv este, poate n-am fi catalogați, de nimeni, niciodată, drept ”extremiști”.
Dar se pare că e destul de greu să înveți din istorie. Fie ea și contemporană.
