Două asociaţii ale elevilor au depus marţi la Parchetul General o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe care îl acuză de abuz în serviciu, în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a OUG 50/2021 prin care se asigură transport gratuit pentru elevi, relatează Agerpres.
„Asociaţiile de elevi vor depune o plângere penală pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Deşi acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu şi-a respectat atribuţiile. Ca răspuns, vom depune plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 10,00, dar şi la ora 11,00 la Administraţia Prezidenţială, unde vom susţine o conferinţă de presă la momentul depunerii”, au anunţat cele două asociaţii ale elevilor din Bucureşti şi Constanţa.
Conducerile celor două asociații s-au arătat nemulțumite de faptul că ministrul Educației dă dovadă de dezinteres în ceea ce îi privește pe elevii învață în alte localități față de cea de domiciliu, ce astfel sunt nevoiți să facă naveta. „Mai mult, la momentul actual, în urma adoptării unei OUG prin care se modifică şi se reintroduce procedura de decont a navetei elevilor, a fost prevăzut faptul că, la termen de 30 de zile de la adoptarea ordonanţei, ministrul va adopta, prin ordin de ministru, o anumită metodologie de decontare. Au trecut peste 30 de zile şi încă nu a fost adoptat respectivul ordin, fiind încălcată o ordonanţă care, până la urmă, însăşi ministrul a dat-o”, a declarat, la Antena 3, Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa.
Cîmpeanu a reacționat, ironic
De partea cealaltă, ministrul Educației a anunțat că metodologia privind decontarea transportului pentru elevi urmează să fie publicată astăzi, cu o zi întârziere, dar a și ținut să reacționeze, într-un mod ironic la nemulțumirile acestora.
„Elevii sunt în vacanță. În vacanță, pe vremea mea, elevii nu mergeau la școală, deci nu făceau naveta la școală. Deci, îmi rămâne să-mi cer scuze și acelor elevi care neștiind că sunt în vacanță au dorit să meargă la școală și n-au putut să deconteze naveta pentru a merge la școală din cauza acestei întârzieri”, a spus Ministrul Educației, la Digi24.
Cîmpeanu: „România Educată, un document de viziune coerentă”