Clotilde Armand
Clotilde Armand / Foto: Facebook

În momentul în care Clotilde Armand și-a făcut apariția în politica românească, cei de la USR au prezentat-o națiunii învelită în staniol. Marea salvare a României. Pe principiul, dacă noi nu ne descurcăm singuri, haideți să importăm o franțuzoaică cu viziuni „europene”, care să ne învețe pe noi cum să facem lucrurile bine.

Clotilde Armand a păcălit o perioadă

După care, staniolul cu care o înveliseră cei din USR a început să se deterioreze, iar adevărata față a doamnei a ieșit la iveală, pic cu pic. Valorile europene ale dumneaei nu mai par de mult, nici ele, atât de europene cum se doreau a fi prezentate electoratului.

După ce a pierdut la mustață primăria Sectorului 1, în favoarea lui Dan Tudorache, Clotilde Armand n-a pierdut vremea. Ba chiar s-a reorientat strategic spre Parlamentul European, după o tură scurtă prin consiliu, unde a binevoit să pună piedici peste piedici unor proiecte ce-ar fi venit în sprijinul comunității de la S1.

Cum alegerile locale ne trag din nou de mânecă, după un silentio stampa ca la carte, demn de dicționar, Armand a început din nou să prindă glas, denigrând tot ce nu are legătură cu persoana ei sau „valorile” ei.

Desigur, așa e în politică, ați putea spune. Cu toate astea, pentru un om care se vrea a fi trup și suflet sectorului pe care își dorește să-l administreze, trebuie să recunoaștem că tăcerea ei de până acum pare suspicioasă. Cu atât mai mult cu cât glasul pare să i se fi reactivat acum, odată cu apropierea alegerilor. Nu cumva un om dedicat cu adevarat ar fi trebuit să fie prezent constant în viețile cetățenilor, nu numai în preajma alegerilor? Este o întrebare pe care noi toți ne-o adresăm. Răspunsuri există. La fel cum există și adevăruri nespuse, adevăruri neștiute de cetățeni. Un om demn de primărie încearcă să găsească soluții, nu să pună piedici celor care le găsesc.

Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă situația întâmplată în luna februarie, atunci când România se afla abia la începutul pandemiei de Coronavirus. În acele vremuri, primăria Sectorului 1 s-a adaptat, dând dovadă de inovativitate și a pus la dispoziție holtere, adică sisteme de monitorizare. În sprijinul acestei acțiuni au venit atunci medici, specialiști, și chiar Ministerul Sănătății, condus la acea vreme de Victor Costache, care a susținut la rându-i faptul că ideea nu e deloc rea. Mai mult decât atât, între Ministerul Sănătății condus de un liberal și Primăria Sector 1 este semnat un Memorandum prin care holterele sunt date spre folosință Ministerului, ca o contribuție a primăriei S1 pentru combaterea COVID-19. S-au lăsat la o parte diferențele politice și s-a acționat pentru binele populației.

Cu toate astea, USR, prin Clotilde Armand, a continuat să pună piedici și să considere că circul politic este mai important, implicând DNA-ul în povestea asta. Firește că holterele nu vindecă COVID-19! Acest lucru nu a fost insinuat de nimeni. Nu de Primăria S1, nu de Ministerul Sănătății. Holterele au ca prim obiectiv monitorizarea. S-a știut încă de la început. Dacă acestea ar fi avut ca scop vindecarea și eliminarea virusului, credeți că acum România se mai confrunta cu această problemă?

Pentru o mai bună reprezentanție a situației, vă invităm să dați click pe acest link (între 2:27 și 2:32, mai exact), unde Ministrul Sănătății de la acea vreme, Victor Costache susținea o prezentare în sedința cu omologii săi la nivel european din martie 2020, atunci când în România aveam doar șapte cazuri de COVID-19 confirmate. Ministrul Costache explica la vremea aceea în fața omologilor europeni că sistemul de holtere va fi folosit pentru monitorizarea pacienților aflați în izolare sau în carantină la domiciliu.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentUn fost ministru al Tineretului și Sportului acuză Guvernul PNL de plagiat
Articolul următorBirchall îl avertizează pe Toader în legătură cu amenda primită de România de la CJUE: „Fapta sa constituie cel puțin neglijență în serviciu, dacă nu chiar abuz în serviciu”