Captură video Youtube/Conferință de presă
Captură video Youtube/Conferință de presă

Astăzi, 20 mai, Marcel Ciolacu a declarat, în cadrul unei întâlniri cu antreprenorii, că aceia care susțin menținerea cotei unice trebuie să prezinte argumentele.

Afirmațiile vin în condițiile în care premierul României, Nicolae Ciucă, a afirmat că PNL continuă să susțină cota unică.

Totuși, aflat într-o vizită la Cluj, Ciucă a ținut să puncteze că național-liberalii nu sunt pentru introducerea de taxe și impozite noi.

Contre între liderul PSD și liderul PNL: Marcel Ciolacu: ”Eu nu pot să vin în fața dvs cu un slogan – trebuie să ținem cota unică, fără să explicăm de ce trebuie să ținem cota unică, care sunt avantajele”

Trebuie să ne așezăm la masă cu toții – nu trebuie să decidă guvernanții într-un birou sau o coaliție sau oamenii politici. Eu am vrut să provoc un dialog cu toți actorii sociali și cu tot mediul de afaceri, fiindcă de această dată trebuie să creem o perspectivă pe ternem mediu și lung. Eu m-am săturat să fie chemat PSD la guvernare și să devină mereu pompierul de serviciu după anumite aventuri a unor guverne nepregătite și nerealiste. Eu nu pot să vin în fața dvs cu un slogan – trebuie să ținem cota unică, fără să explicăm de ce trebuie să ținem cota unică, care sunt avantajele, care sunt dezavantajele, de unde nu s-a mai dezvoltat economia și de ce avem un handicap față de alte state ale Uniunii Europene”, a precizat Marcel Ciolacu, prezent la o întâlnire cu antreprenorii, potrivit Știri pe Surse.

Marcel Ciolacu: ”Începem să fim recunoscuți că suntem o țară dezvoltată, nu în curs de dezvoltare”

Liderul social-democrat a ținut să precizeze, la finalul declarațiilor, că România începe să fie recunoscută ca fiind o țară dezvoltată, nu în curs de dezvoltare.

De asemenea, potrivit declarațiilor, societatea românească trebuie să se dezvolte cu ajutorul și experiența antrepenorilor, iar știrile potrivit cărora sunt majorate taxele și impozitele trebuie ignorate, mai ales că România traversează o perioadă de criză.

Cu alte cuvinte, începem să fim recunoscuți că suntem o țară dezvoltată, nu în curs de dezvoltare. Societatea românească trebuie să se dezvolte cu ajutorul dvs și cu experiența dvs de antreprenori de la firul ierbii. Nu trebuie să fim reticenți și nu trebuie să stricăm prin știri că dorește cineva să mărească taxe sau impozite. Nu dorește nimeni, mai ales în perioadă de criză”, conchide Ciolacu.

Articolul precedentAngajări în lanț, marca PNL: un inspector a ”oferit” locuri de muncă fostei, actualei concubine, dar și fiului acesteia
Articolul următorMii de refugiați ucraineni s-au angajat în România. Cei mai mulți lucrează în industria prelucrătorare
Jurnalist full-time / Pesimist part-time