Vama Giurgiu
Vama Giurgiu. Sursa foto: Politia de Frontiera

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind un ghișeu unic pentru vamă. Odată ce ghișeul unic va fi implementat integral, firmele nu vor mai fi nevoite să transmită documente către mai multe autorități prin intermediul unor portaluri diferite. Ghișeul unic va permite autorităților vamale și altor

autorități să controleze în mod automat dacă mărfurile în cauză sunt conforme cu cerințele UE și dacă au fost îndeplinite formalitățile necesare.

Scopul acestui ghișeul unic este de a facilita comerțul internațional, de a scurta timpii de vămuire și de a reduce riscul de fraudă. El va reduce sarcina administrativă pentru comercianți. Punerea în aplicare va avea loc pe parcursul mai multor ani. Inițiativa a venit în 2020 de la Comisia Europeană, pe fondul pandemiei de Covid, când controalele anevoioase din vămi UE au dus la blocaje masive ale mărfurilor.

Noile norme vor reduce sarcina administrativă pentru comercianți, prin economisirea timpului și prin simplificarea și automatizarea procedurilor de vămuire.

La frontierele externe, comercianții trebuie completeze peste 60 de acte UE care nu sunt de natură vamală, precum și legislația națională care nu este de natură vamală în domenii precum sănătatea și siguranța, mediul, agricultura, pescuitul, patrimoniul internațional și supravegherea pieței. Acest lucru necesită documente suplimentare în plus față de declarațiile vamale și afectează sute de milioane de mișcări de mărfuri în fiecare an.

Autoritățile statelor membre implicate în vămuirea mărfurilor la frontierele externe ale UE vor putea accesa și face schimb de informații electronice transmise de comercianți. Mediul de ghișeu unic pentru vamă va sprijini verificarea automată a formalităților extravamale pentru mărfurile care intră sau ies din UE, nemaifiind necesare controale manuale ale documentelor pentru verificarea anumitor formalități vamale.

Planul premierului pentru tinerii din România. Ciucă: „Vrem să participe la dezvoltarea națională”

Articolul precedentMarcel Ciolacu: România nu a luat o decizie în privinţa trimiterii de armament în Ucraina
Articolul următorNoul șef ANAF este conștient de problematica dosarelor cu șină: ”Digitalizarea este viitorul”