Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone trimite polițiștii de la „locală” pe teren, la pas, după ce aceștia nu au reușit să prindă nici măcar unul dintre vandalii ce își fac veacul, seară de seară, pe străzile din sector. Mai mult, Piedone îi caracterizează pe „locali” drept polițiști care „aleargă după fantome”, Mai mult, acesta a dispus ca doar echipajele de intervenție, respectiv cele de la rutieră să mai beneficieze de mașini.
„Am sesizat că polițiștii locali aleargă după fantome. Aleargă după cei care comit acte de vandalism, dar se pare că nu îi văd, pentru că nici nu îi prind, nici nu îi sancționează. Înseamnă că polițiștii locali sunt adevăratele fantome, pentru că nu se văd în teren, nu acționează atunci când ar trebui. Am văzut bănci distruse, coșuri de gunoi rupte, stațiile de autobuz și blocuri desenate, mașini vandalizate… și niciun vinovat. Polițiștii locali nu au aplicat nici măcar o amendă pentru aceste acte de vandalism. Începând de astăzi, aceștia vor merge la pas prin sector, fără autoturismele Poliției Locale Sector 5”, a transmis edilul Piedone.
Doar la pas pentru prinderea vandalilor
Totodată, primarul a precizat că singura metodă de a-i prinde pe cei care vandalizează, noaptea, ceea ce se investește, pe banii cetățenilor, în acest sector, este patrularea „la pas”, stradă cu stradă. Mai mult, la o vizualizare pe camerele de supravegere de la Poliția Locală a constatat că sunt zone, proprietăți private, unde gunoiul este „cât casa”, motiv pentru care a solicitat o acțiune de mediu, imediat.
„Cred că până acum mergeau cu viteză prea mare cu mașinile și acesta este motivul pentru care nu au identificat persoanele care comit acte de vandalism. Doar echipajele de intervenție și cele ale poliției rutiere vor beneficia în continuare de mașini, pentru că ele trebuie să fie pregătite să intervină rapid în orice situație”, a mai spus primarul Sectorului 5.
De asemenea, acesta a solicitat polițiștilor locali mai multă vigilență, precum și aplicarea de sancțiuni maxime „atunci când este cazul”, tocmai pentru că la mijloc sunt banii cetățenilor. „Trebuie să ne asigurăm că investițiile pe care le vom face nu vor fi distruse peste noapte”, a concluizonat primarul Cristian Popescu Piedone.
Primarul Cristian Popescu Piedone urmează dispozițiile de la „Mediu”