Un bărbat din București este cercetat într-un dosar de pornografie infantilă și șantaj, iar ieri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta era reţinut de ceva vreme în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
„La data de 18.03.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea pe o durată de 24 ore a inculpatului A.D.V., în vârstă de 27 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, în formă continuată şi şantaj.
În fapt s-a reținut că, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, inculpatul A.D.V., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat o minoră, în vârstă de 14 ani, din județul Sibiu, să producă și să transmită mai multe materiale cu caracter pornografic, prin intermediul unei rețele de socializare.
În momentul în care victima a refuzat să îi mai trimită inculpatului materialele solicitate, acesta a amenințat-o că va posta pe internet fotografiile pe care persoana vătămată i le-a trimis anterior. Cu ocazia efectuării unei percheziției domiciliare, la locuința inculpatului, situată pe raza municipiului București, au fost identificate și ridicate mai multe telefoane mobile și medii de stocare”, au comunicat procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.