DNA anchetează lărgirea plajelor din Constanța. Dosar penal în rem

Apele Române: „Proiectul riscă să fie stopat. Costurile suplimentare pot ajunge la câteva sute de mii de euro pe zi”

DNA Constanța a deschis un dosar penal în rem cu scopul de a verifica descărcarea arheologică pentru lărgirea plajelor, aprobată de Ministerul Culturii, scrie G4Media. Vorbim despre a doua etapă a proiectului, cu un buget alocat de 750 milioane de euro. Informația a fost confirmată pentru sursa citată anterior chiar de minister. Pe larg, câteva monede antice ar fi fost descoperite în nisipul excavat în mare.

Lucrările de înnisipare, în stand-by, proiectul ar putea fi oprit

„În acest moment, lucrările de înnisipare din zona Mamaia sunt îngreunate. Există riscul ca, într-un interval de timp scurt, cel mai mare proiect de infrastuctură, ”Reducerea Eroziunii Costiere”, derulat de România pe litoralul românesc, să fie stopat. În aceste condiții, există riscul ca termenul de finalizare a lucrărilor de înnisipare pentru stațiunea Mamaia să fie amânat. Din data de 16 februarie, accesul navei în perimetrul în care se desfășurau lucrările de extragere a nisipului în zona Mamaia a fost interzis de către Direcția Hidrografică Maritimă Constanța și Autoritatea Navală Romănă. Interdicția a fost transmisă prin sistemul radio-naval de către Căpitania Zonală Constanța, Zona restricționată se suprapune peste perimetrele de exploatare derulate în cadrul proiectului Reducerea Eroziunii Costiere faza II (2014-2020) – Lot 2 – Mamaia​”, a declarat ANAR pentru G4Media.

DNA a intervenit, după găsirea monedelor antice în nisipul excavat

Procurorii DNA au trimis o solicitare pentru a se interzice accesul oricărui utilaj în zona plajelor „3 Papuci” și „Modern”, zona vizată aflându-se la aproximativ 6 kilometri în larg. În respectivul perimetru, o navă olandeză extrage nisip pentru înnisiparea a 7 kilometri de plajă în nordul stațiunii Mamaia.

„Există riscul ca beneficiarul proiectului, ANAR prin ABADL să suporte costuri suplimentare. Acestea pot fi revendicate de antreprenor, cu o valoare estimată de sute de mii de euro/zi. De asemenea, pot exista sancțiuni financiare pe care România le-ar putea primi din partea UE”, au mai declarat reprezentanții ANAR pentru sursa citată.

Pe de altă parte, Ministerul Culturii a spus că Certificatul de descărcare de sarcină arheologică a fost primit în 2019, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa. „Ministerul Culturii a luat la cunoştinţă de faptul că DNA Constanţa efectuează cercetări în cadrul unui dosar privind perimetre de exploatare necesare reducerii eroziunii costiere în Marea Neagră. Nu deţinem date exacte privind efectuarea de cercetări doar pentru o anumită descărcare de sarcină arheologică în perimetrul de exploatare Boskalis. Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente. În cazul perimetrului de exploatare a firmei Boskalis, a fost emis în anul 2019 un Certificat de descărcare de sarcină arheologică de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa în baza aprobării de către Comisia Naţională de Arheologie a unui raport arheologic întocmit de către Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa”.

Constanța, cu vederea spre mare

Articolul precedentCiolacu nu cheamă minerii la el, dar a recunoscut că a purtat discuții cu ei și îi sprijină
Articolul următor-Exclusiv Minuta Ședinței- Caracatița „de voluntari” a lui Clotilde…
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.