Încă președinte al PMP, Cristian Diaconescu a vorbit aseară despre cum se vede din afară că funcționează coaliția de guvernare formată de PNL și PSD.
În opinia acestuia, cele două mari partide „conviețuiesc” forțat, iar membrii formațiunilor politice nici nu se obosesc să creeze o aparență a consensului.
În afară de atacurile permanente și de acuzele pe care și le aduc reciproc PNL și PSD, Diaconescu a făcut referire inclusiv la soluțiile pe care cele două formațiuni clamează că le au pentru a limita impactul creșterii facturilor la energie pentru consumatorii casnici.
Și, așa cum se vede la acest moment, președintele PMP consideră că ceea ce se întâmplă în interiorul celor două formațiuni nu are cum să fie de bun augur, în condițiile în care, privind reacțiile publice, coaliția de guvernare nu există cu adevărat, ceea ce afectează cetățenii.
„Este o regulă, fie acționezi reactiv, cum reacționează domniile lor, fie ai o strategie de țară pe care să o treci politic în alianța de guvernare și toată lumea își asumă.
Așa cum arată în acest moment, practic aceasta nu e guvernare, e un tip de spoială. Dacă îi auzi un pic cum vorbesc unii despre alții – și nu este vorba de bârfă, este vorba despre spiritul de cooperare minimală, pentru că altfel nu poți să aplici absolut nimic, vei vedea că practic, deși jură că coaliția există, majoritatea există, de facto nu există.
Din această perspectivă, șefii de partide sunt puși să decidă punctual de la un moment la altul. Cum se decide punctual în partide? Prin compensare. Îmi dai, îți dau.
Da, se poate, dar țara se destramă. Dacă vine o criză majoră, în momentul acela paralizează pentru că își împing responsabilitatea de la unul la altul”, a spus Cristian Diaconescu la B1TV.
Între timp, nervii se ascut în coaliție, cu declarații care de care mai belicoase. După ce prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, s-a arătat aseară nemulțumit de relația cu social democrații, pe considerentul că „nu merge ca unul să fie șmecher și celălalt să deconteze costurile”, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a solicitat de urgență o ședință a coaliției, „pentru că PSD nu răspunde de trecut și a venit la guvernare să construiască pentru oameni”.