Președintele american Joe Biden a precizat joi, 20 ianuarie, că Rusia se va confrunta cu „un dezastru” dacă are de gând să intre pe teritoriul Ucrainei. Mai mult, liderul de la Casa Albă a spus ferm că dacă orice unitate rusă trece granița cu Ucraina, Statele Unite vor cataloga acest lucru ca o invazie.
Totodată, Biden l-a avertizat pe Putin că Statele Unite și aliații săi vor reacționa rapid și sever, așa cum s-a discutat în urmă cu o săptămână la cele trei întâlniri dintre oficialii americani și ruși.
„Dar nu există nicio îndoială, să nu existe nicio îndoială, că dacă Putin va face această alegere, Rusia va plăti un preţ mare”, a mai spus președintele american,relatează g4media.
NATO se pregătește ca Rusia să invadeze Ucraina
Occidentul se teme că Moscova are de gând să atace Ucraina, după ce în ultimele luni, la granițele țării au fost trimiși mii de soldați, dar cu toate acestea, oficialii ruși neagă o astfel de variantă.
Joe Biden a afirmat că Rusia este cunoscută la nivel internațional pentru acțiunile militare deschise, „așa-numitele atacuri în zona gri și acțiuni ale soldaților ruși care nu poartă uniforme rusești.” Mai mult decât atât, președintele american e de părere că pe lângă o confruntare militară, Rusia a luat în calcul și atacurile cibernetice.
„Trebuie să fim pregătiţi să răspundem şi la acestea într-un mod decisiv şi unit cu gama de instrumente de care dispunem”, a mai precizat Biden.
Reamintim că vineri, 21 ianuarie, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, se va întâlni cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la Geneva. Purtătorul de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova a precizat că cei doi oficiali vor discuta despre garanțiile de securitate pentru Rusia și statele membre ale Alianței Nord-Atlantice.
Discuții pe această temă au avut loc pe 10 ianuarie, tot la Geneva, urmate de o reuniunie a Consiliului Rusia-NATO la Bruxelles pe 12 ianuarie. De asemenea, pe 13 ianuarie a avut loc sesiunea Consiliului Permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) la Viena.