Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, vineri, că formațiunea sa nu poate să fie „element de decor” în viitorul guvern, după ce singurul său portofoliu „cu greutate”, dintre cele trei pe care le deține, Ministerul Dezvoltării este vizat de liberali. De altfel, Kelemen Hunor susține că este posibil chiar și plecarea de la guvernare dacă acest lucru se va întâmpla, subliniind că orice este posibil după cea mai nouă rundă de negocieri pentru formarea majorității de guvernare.
„Orice este posibil, în această situaţie. Un singur lucru nu este posibil şi nu va fi posibil – UDMR să fie element de decor într-un guvern. Acest lucru nu este posibil, să stăm noi, cu pantalonii daţi jos până la genunchi, şi aşteptând poştaşul zâmbind în fiecare lună. Acest lucru nu este posibil, orice altceva este posibil”, a declarat Kelemen Hunor, la Palatul Parlamentului, vizibil deranjat de situația în care s-a ajuns.
Totodată, acesta precizat că UDMR nu este „sabotat”, mai mai mult, că pe toată perioada negocierilor a fost partidul „extrem de corect”, fiind de acord să nu ceară alte ministere decât cele pe care le avea deja: Dezvoltatea, Mediul și Sportul. „Nu suntem sabotaţi de nimeni. Noi am fost extrem de corecţi (…) în această perioadă. Sigur, fiecare face greşeli, probabil şi noi am făcut greşeli. În acest moment trebuie să depăşim faza negocierilor cu prim-ministrul şi cu miniştrii, portofoliile. (…) Deocamdată suntem departe de a finaliza discuţiile. Guvern vom avea. Deci vă daţi seama că fără noi se poate face majoritate. Nu este o chestiune aritmetică, este una politică. Vom avea guvern săptămâna viitoare”, a precizat vicepremierul interimar.
UDMR, fără premier în „rotativă”
În discuțiile legate de „rotativa” guvernamentală s-a pus pe masă varianta de a fi o „rotație în trei”, cu PNL, PSD și UDMR, însă aceștia din urmă au renunțat la idee, făcând un pas înapoi, asta deși aveau disponibilitatea de a conduce Executivul pentru 5-6 luni.
„Avem o discuţie în patru – pentru că vorbim şi de grupul minorităţilor naţionale, şi în acest moment ne sprijinim reciproc. (…) Eu cred că în acest moment nu trebuie să facem alte calcule, decât cele existente. Uniunea poate să rămână cu portofoliile actuale şi restul se poate împărţi cum doresc colegii mei. Eu nu vreau să iau nimic de la nimeni, nu am pretenţii. Am renunţat, dacă mergem pe ideea de rotaţie, să dăm noi 5-6 luni un prim-ministru, am renunţat, nu vreau să intru acum în detalii, am acceptat anumite situaţii. Discutăm şi vedem cu se va închide”, a mai precizat Kelemen Hunor.
Săptămâna viitoare vom avea guvern
Liderii partidelor din această coaliție au dat însă asigurări că săptămâna viitoare România va avea guvern, chiar dacă planează o mare undă de îndoială asupra formei în care va fi acesta. De altfel, PSD a anunțat că dacă UDMR va pleca de la guvernare, Marcel Ciolacu nu are mandat pentru a continua negocierilor doar cu PNL și, eventual, cu minoritățiile naționale, astfel încât și social democrații ar putea ieși din coaliție.
Mai mult, Kelemen Hunor a declarat că acordul politic a fost finalizat. „Am avansat şi legat de programul de guvernare, pe partea socială, sigur şi acum este de discutat sprijinirea familiilor şi problemele pe termen lung, problemele legate de demografia şi situaţia demografică a ţării. Dar în rest ne-am înţeles. Acordul politic este finalizat, mai trebuie completat cu prim-ministrul, cu miniştrii, cu portofolii, dar în rest am reuşit să finalizăm. În principiu, se poate aştepta la un vot în Parlament săptămâna viitoare, joi, în cazul în care lucrurile vor fi finalizate până luni dimineaţa. (…) Pe SIIJ ne-am înţeles, au mers să facă un text împreună colegii noştri cu cei de la PNL şi PSD”, a punctat Kelemen Hunor.
De altfel, Klaus Iohannis a convocat partidele și formațiunile parlamentare la consultări privind desemnarea unui premier. PNL, PSD și UDMR vor merge împreună, de la ora 12.00, USR va intra la consultări de la 12.30, AUR de la 13.00, iar grupul parlamentar al minorităților naționale de la 13.30.
Klaus Iohannis a convocat partidele la consultări, luni, la Palatul Cotroceni