Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Începând de astăzi, apicultorii pot depune cererile de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol.

Acest ajutor se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producţiei primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din primavara lui 2021, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

Schemă de ajutor de minimis pentru apicultori: Peste 10,7 milioane de euro pentru compensarea efectelor fenomenelor meteo nefavorabile

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt:

  • apicultorii, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;
  • apicultorii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016;
  • apicultorii, persoane juridice. Cuantumul ajutorului este în valoare de 23,7 lei/familia de albine.

Susținerea activității în sectorul apicol depinde de finanţare constantă

Conform comunicatului, sursa de finanţare este bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Termenul de plată a ajutorului de minimis este data de 31 decembrie 2021. Formularele care trebuie completate de către fermierii sunt accesibile pe site-ul APIA.

Scopul acestui ajutor este susținerea activității în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producție„, se arată în comunicatul ministerului.

Articolul precedentNoi relaxări ale restricțiilor de Ziua Națională
Articolul următorCioloș: Alianța de guvernare este „un monstru politic cu două capete plus coada UDMR”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time