Fostul șef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” București a fost trimis în judecată astăzi pentru luare de mită în formă continuată. Faptele de care a fost acuzată Elena Postolache, medic primar, datează din perioada 2014 – 2015, anume că a luat un comision de la o societate, pentru a o favoriza.
„În perioada 29 august 2014 – 19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” și o societate comercială, inculpata Postolache Elena, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit în trei tranșe, de la reprezentanții firmei respective, suma totală de 102.200 lei.
Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă și achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, ar fi fost primiți de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, și anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziția de produse necesare Laboratorului de analize medicale.
Inculpata a consemnat într-un cont bancar suma de 102.200 lei, asupra căreia s-a aplicat sechestrul asigurator în vederea confiscării speciale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză”, arată procurorii anticorupție.