Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Mai multe spitale din Ploiești, printre care și maternitatea, nu beneficiază de încălzire și de apă caldă.

Potrivit reporterilor Observator care au fost la fața locului, situația din maternitate este una revoltătoare, din cauza lipsei agentului termic.

Cadrele medicale de aici au precizat că sunt nevoite să găsească soluții, până în momentul în care autoritățile vor decide să se implice.

Maternitatea din Ploiești, anul 2022: nou-născuţii stau în frig, iar primarul face promisuni pe care nu le respectă

Lipsa căldurii și a apei calde reprezintă o problemă mai ales în secția de nou-născuţi.

Dacă unii bebeluși sunt protejați cu ajutorul incubatoarelor, situația este agravată în momentul în care copiii trebuie alăptați.

Folosim incubatoarele pe care le avem şi care îndeplinesc toate normele. În schimb situaţia este destul de neplăcută în cazul în care se alăptează”, a declarat Călin Boeru, medic în cadrul maternității din Ploieşti.

Unitatea medicală nu beneficiază de apă caldă încă din luna august

În ciuda promisiunilor făcute de primarul municipiului, Andrei Volosevici, foarte multe cartiere din Ploiești se confruntă cu absența apei calde.

În ceea ce privește maternitatea, managerul de aici a explicat că problema datează din august și, până la implicarea autorităților, unitatea ia în calcul să depună un proiect european, prin care să acceseze fonduri nerembursabile.

Noi am aflat în august ca sunt probleme şi ni s-a garantat de mai multe ori ca la 1 septembrie, că în 15 septembrie, că în 15 octombrie. Iată suntem în 18 octombrie şi nu s-a întâmplat nimic. Suntem în faza de a depune un proiect european, cu finanţare nerambursabilă, pentru asigurarea independenţei energetice a spitalului. Proiectul va fi depus împreună cu Consiliul Judeţean”, a declarat Bogdan Nica – manager SJU Ploieşti.

Articolul precedentPrefectul Capitalei a lansat campania “Plantează pentru București”
Articolul următorRareș Bogdan, despre relația dintre Putin și Berlusconi: ”Aburesc oamenii și par foarte stăpâni pe inepțiile lor”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time