Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

România traversează o criză a medicilor, continuând să înregistreze cel mai mare număr de decese, la nivel mondial. La polul opus, marile orașe ale lumii se reîntorc la viața de dinainte de pandemie.

Conform ultimelor studii, României i-ar trebui doi ani și jumătate pentru a ajunge la 70% populație vaccinată anti-Covid.

În timp ce Bucureștiul a devenit principalul focar de Covid al țării, alte capitale s-au redeschis și par la fel de sigure ca înainte de pandemie. În mai multe metropole nu mai există niciun fel de restricții, masca nu mai este obligatorie, orașele reușind să scadă rapid numărul infectărilor.

Marile orașe sunt redeschise, restricțiile sunt absente, iar masca nu mai este obligatorie

Clasamentul orașelor sigure este condus de Copenhaga. Este de altfel și singura capitală europeană care se află în top 5, precizează Digi 24.

Urmează Toronto, Singapore, Sydney și Tokyo. Sunt locuri în care oamenii s-au întors la vechea viață, iar turiștii vaccinați pot să călătorească fără probleme.

Locuitorii din Copenhaga continuă respectarea distanței, în mod benevol. De asemenea, existența multiplelor spații verzi (grădini, parcuri) îi ajută pe oameni să petreacă cât mai mult timp în aer liber. La toate aceste se adaugă și efortul autorităților în ceea ce privește campania de testare gratuită, inclusiv pentru turiști.

În același timp, și Singapore este una dintre cele mai sigure zone. Rata de vaccinare se apropie de 80%, iar autoritățile îi obligă pe turiști să aibă în telefon o aplicație care le urmărește traseul. Aplicația este folosită inclusiv pentru persoanele suspecte de COVID, iar anchetele epidemiologice se fac foarte ușor, mai arată sursa citată.

Topul primelor 10 orașe din indexul EIU se prezintă astfel: Copenhaga, Toronto, Singapore, Sydney, Tokyo, Amsterdam, Wellington, Hong Kong, Melbourne și Stockholm.

Articolul precedentOctavian Jurma: „1 milion de români se vor îmbolnăvi în următoarele 2 săptămâni de COVID-19”
Articolul următorDominic Fritz cere cărbune din rezerva strategică a statului
Jurnalist full-time / Pesimist part-time