Asfaltare - Foto daibau.ro

În timp ce ecranele emisiunilor de știri se înroșesc din cauza codurilor succesive de caniculă, în timp ce meteorologii vorbesc despre cea mai călduroasă vară din istorie, în timp ce autoritățile fac apel la cetățeni să se protejeze de valul periculos de căldură, în București, capitala României, se asfaltează trotuarele.

Cât de inconștient să fii ca primar să asfaltezi în condițiile în care sunt 40 de grade la umbră și să supui astfel cetățenii unui stres suplimentar celui adus de temperaturile caniculare?

Atât de inconștient ca Radu Mihaiu, primarul de la Sectorul 2, care nu mai vede, nu mai aude, prins în Trotuariada prin care încearcă să convingă pe toată lumea că face și el ceva pentru bucureșteni.

Nu ar fi însă pentru prima dată când stresul inutil pe care prezența sa la conducerea Primăriei Sectorului 2 îl aduce cetățenilor să nu îi provoace nicio remușcare lui Radu Mihaiu.

Nici bulevardele inundate de gunoaie, nici desființarea parcărilor, nici războiul absurd pe care îl poartă cu o bună parte din locuitorii Sectorulului 2, tot atâtea motive de stres pentru cetățeni, nu schimbă comportamentul public dezolant al Primarului.

Cât privește prelungirea inutilă cu 2 ani a termenului de dare în execuție a pasajului suprateran de la Doamna Ghica, Radu Mihaiu chiar se laudă cu asta.

Mandatul său de primar seamănă izbitor cu faptele de arme ale unui genial clown al micului ecran.

Mai țineți minte episodul din Seinfeld în care clownul serialului, Kramer, primește în administrare o bucată de autostradă?

Și Kramer începe să o ”optimizeze” după cum îl taie pe el capul, șterge marcajele de pe asfalt, face o bandă auto mai largă din două normale, pentru că așa i s-a părut lui potrivit, că până la urmă nu mai știau șoferii pe unde să o ia și se ajunge la ambuteiaje și blocaj?

Cam așa se întâmplă lucrurile și în Sectorul 2, în care străzile au încăput pe mâna lui Radu Mihaiu.

Fără să întrebe pe nimeni, în primul rând pe locuitorii sectorului pe care îl administrează și care îi plătesc, prin taxele și impozitele pe care le varsă la bugetul local, salariile, Kramer de la Sectorul 2 s-a apucat să modifice străzile și troturarele, circulația în general, după cum îl taie pe el capul.

A supraînălțat trecerile de pietoni, fără să semnalizeze prin indicatoare denivelările, astfel că șoferii își rup mașinile în dâmburile apărute peste noapte pe străzi.

A desființat parcări, declarând nonșalant că nu are de gând să construiască unele noi și recomandându-le posesorilor de autovehicule practic să doarmă cu ele în pat.

A făcut sensuri giratorii care arată ca niște ozeneuri și care induc noaptea șoferii în confuzie, mai ales pe cei care nu au mai văzut minunile și se cred că au ajuns să joace în filmul Jandarmul și Extratereștrii.

A plantat puzderie de stâlpișori pe fiecare metru pătrat liber din sector, practic doar cimitirele nu au fost invadate de aceștia, dar nu e timpul pierdut.

S-a declarat total hotărât să nu mai lase șoferii să parcheze pe trotuare, deși nu a făcut un loc de parcare de când este primar, din contră, cea mai mare realizare a sa este turnarea unei platforme de beton care să găzduiască temporar mașinile ridicate.

În concluzie, să nu se mire nimeni dacă în curând Radu Mihaiu va putea fi văzut, ca și Kramer, plimbând în lesă pe stradă un cocoș.

Mihaiu, față să joace în reclama la Marlboro nu are, precum mult mai celebrul personaj de comedie, cel mult într-un film neaoș cu pușcăriabili DNA, după ce își va fi făcut Sistemul treaba cu dânsul.

VIAAlecsandru ION
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentNoii miniștri de la Muncă și Familie vor depune astăzi jurământul
Articolul următor23 de percheziții la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat; prejudiciul, aproape 28.000.000 lei