Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au început urmărirea penală împotriva fostei șefe a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, pentru mai multe infracțiuni legate de organizarea și derularea concursurilor de angajare în instituție.
Rodica Aurelian pe numele său este acuzată în dosarul DNA de complicitate sub forma participației improprii la abuz în serviciu, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sustragere sau distrugere de înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și uz de fals, toate în formă continuată.
Faptele de mai sus ar data din anii 2018 – 2020, iar procurorii anticorupție arată că în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Însă la acest moment doamna Aurelian este destul de liniștită, dat fiind că lucrează la Primăria Otelec, ca secretar. A treia mână din primărie, ba chiar poate prima, în funcție de câțiva factori.
Procurorii atrag atenția că în cauză există totuși aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că Rodica Aurelian a fraudat ani de-a rândul concursurile de angajare. Fără nicio legătură, în ultima declarație de avere doamna arăta că are, printre alte proprietăți, și un apartament de 50 mp în Tenerife, cumpărat în 2017, precum și un … Lexus, fabricat în 2008. Pe lângă aceasta, doamna declara și bijuterii în valoare de 6.000 de euro, strânse în perioada 2007 – 2010.
„În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârșirea unor presupuse infracțiuni de către persoane din conducerea primăriei municipiului Timișoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât și pentru posturi de execuție, în perioada 2018 – 2020.
În contextul menționat mai sus, suspecta Aurelian Rodica, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte.
Urmarea acestor demersuri a fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile și ulterior, prin dispozițiile primarului municipiului Timișoara, care a acționat fără vinovăție, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv etc.
Precizăm că, anterior și în cursul zilei de 19 iulie 2022, procurorii anticorupție au efectuat mai multe activități de urmărire penală (percheziții, ridicări de documente etc.) în vederea constituirii probatoriului”, se arată într-un comunicat DNA.
Încă din septembrie anul trecut primarul Dominic Fritz anunța că a sesizat DNA, având suspiciuni că în primărie erau fraudate concursurile de angajare, dat fiind că a găsit „aceeași caligrafie (…) prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane”.
Totul, în contextul scandalului legat de modificarea organigramei din Primăria Timișoara, Fritz precizând la acea dată că a descoperit șapte cazuri mai dubioase. Se pare că procurorii DNA l-au luat în serios și i-au urmat îndemnul, de a „lua la puricat toate dosarele de concurs din ultimii ani”.