Garda de Mediu Constanța a aplicat o amendă de 50.000 de lei în urma incendiului din 2 iulie de pe platforma Petromidia Năvodari. Totodată au fost impuse măsuri referitoare la identificarea factorilor care au condus la declanșarea incendiului, care s-a soldat cu trei decese (unul chiar la momentul accidentului, alte două în Germania, unde răniții cu arsuri au fost transferați) și trei răniți. Potrivit GNM CJ Constanța, incendiul s-a manifestat violent, cu flacără puternică și degajări mari de fum negru, iar din momentul producerii acestuia au fost luate măsuri de oprire controlată a tuturor instalațiilor tehnologice. În acest moment, activitatea de producție este suspendată temporar.
Incendiul de la Petromidia, accident major
Având în vedere faptul că în urma acestui incendiu au fost și victime, conform prevederilor Legii nr. 59/2016, accidentul se încadrează drept accident major.
Potrivit comunicatului transmis de Garda de Mediu Constanța, acțiunea de verificare a respectării prevederilor legale din punct de vedere al mediului de către titularul de activitate a fost finalizată pe 15 iulie. În urma acesteia comisarii GNM – CJ Constanța au constatat „că nu au fost respectate prevederile art. 5, alin. (1), lit.a din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, fapt pentru care a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 50.000 lei.
De asemenea, au fost impuse măsuri referitoare la identificarea factorilor care au condus la declanșarea incendiului și refacerea documentelor impuse prin actul normativ menționat anterior, în vederea evitării producerii în viitor a unui alt accident”, au arată în comunicatul celor de la Garda de Mediu Constanța.
Reamintim că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cazul fiind preluat de Parchetul Tribunalului Constanța, iar cercetările se fac in rem.
Un angajat a fost găsit decedat printre instalații de pe platformă, iar cei doi grav răniți, cu arsuri pe mare parte din corp au fost transferați, inițial, la Spitalul Floreasca din Capitală. La insistențele familiilor, cei doi au fost transferați la o clinică de specialitate din Germani. Din nefericire ambii au decedat, la diferență de câteva zile, primul pe 13 iulie, al doilea duminică, 18 iulie.
50.000 de lei, amenda primită de Fabrica de BCA din Constanța