Aproximativ 500 de umbrele colorate au fost cumpărate de SC Servicii de Gospodărire Urbană SRL. Achiziția a fost făcută după ce o furtună puternică a distrus umbrelele folosite ca decorațiuni din centrul Ploieștiului, punând în pericol viața trecătorilor. Vântul a smuls cablurile ancorate în tencuiala blocurilor din zonă, rupând umbrelele agățate pe aceste cabluri. Doar o minune a făcut ca nici un trecător să nu fie rănit.
Cele 500 de umbrele noi au costat 7.200 de lei fără TVA, conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice.
SGU Ploiești a cumpărat 100 de umbrele galbene, verzi și portocalii, dar și câte 90 roșii și vișinii.
Într-o primă etapă, autoritățile locale, tot prin SGU Ploiești, au achiziționat 400 de umbrele colorate. Acestea au fost agățate în pasajul pietonal din centrul Ploieștiului, chiar în fața sediului județean al PNL. Ulterior a fost instalată și o mochetă verde, dar în urma reacțiilor negative ale ploieștenilor, aceasta a fost strânsă după doar două zile.