Sursa: Guvernul României

Primele tensiuni în cadrul coaliției după formarea cabinetului Ciolacu și jurământul de învestitură.

Nominalizarea liberalul clujean Mircea Abrudean ca secretar general al Guvernului ar fi fost refuzată de noul premier social democrat Marcel Ciolacu, acesta având solicitarea către șeful PNL Nicolae Ciucă să-i propună o altă persoană pentru această funcție.

Abrudean a fost șeful Cancelariei prim-minstrului Ciucă și secretar general adjunct la Guvernul României, iar liberalii nu par a fi tocmai „convinși” că ar trebui să livreze un alt nume.

Potrivit G4Media, conducerea PNL se reunește în această dimineață pentru a gestiona această problemă, iar un semnal privind atitudinea premierului Ciolacu a fost dat de deputatul liberal Pavel Popescu. Din ce a scris aceasta pe Facebook, ceea ce face șeful PSD este „o încălcare gravă a protocolului” semnat și asumat de cele două partide aflate la guvernare.

Refuzul PSD de a-l numi pe colegul nostru, Mircea Abrudean, în poziția de Secretar General al Guvernului, reprezintă o încălcare gravă a protocolului dintre partidele noastre.

În condițiile în care un ministru falimentar ca dl Câciu a putut fi “reciclat” în portofoliul Fondurilor Europene după ce a îngropat Finanțele României, Mircea Abrudean, un profesionist, trebuie numit urgent în funcția de Secretar General al acestui guvern.

Domnule PM Marcel Ciolacu, așteptăm semnătura dumneavoastră mâine dimineață, la prima oră. Gentlemanii își țin mereu cuvântul, chiar și în politică”, transmite deputatul PNL.

Articolul precedentRomânia „Instituției Băiatului”: Cu call centere inexistente, sume de bani importante pentru persoanele vulnerabile se pierd în sistem. Accesul acestora la drepturilor lor, greu de atins până și cu ajutor de la nivel senatorial
Articolul următorPeste 16.000 de euro, sumă adunată în Vâlcea din trafic de influență și șantaj