Primăria Capitalei promite că birocrația din spitale va dispărea complet, iar pacienții vor beneficia de servicii mai rapide. Ieri, consilierii generali au aprobat proiectul propus de primarul Gabriela Firea, care se referea la digitalizarea tuturor spitalelor din Capitală, dar și la punerea în aplicare a unui proiect pilot privind digitalizarea Spitalul Clinic Colentina.
„Digitalizarea prin sistemul informatic integrat de e-sănătate a celor 19 spitale administrate de Primăria Capitalei, prin ASSMB, va contribui la debirocratizare și va facilita accesul la informații în timp real cu privire la gradul de ocupare a spitalelor, consumul de materiale sanitare, medicamente, starea de sănătate a pacienților internați, în vederea aplicării protocoalelor terapeutice într-un timp cât mai scurt. Beneficii: Calitatea serviciilor medicale din aceste spitale va fi îmbunătățită, prin automatizarea/eficientizarea fluxurilor medicale, siguranța datelor pacienților, telemedicina/ asistența medicală la distanță/ second opinion și interconectare.
De asemenea, digitalizarea va ajuta personalul medical să monitorizeze pacienții și să pună la dispoziție datele medicale la distanță, atât în interiorul spitalului, cât și în exterior, devenind un suport real în monitorizarea stării de sănătate a pacienților, dar și în implementarea și coordonarea planului de tratament. Având în vedere contextul epidemiologic de COVID – 19, digitalizarea este cu atât mai oportună cu cât va elimina pe cât posibil documentele în format letric din fluxul de spital pentru a diminua riscul de contaminare. Costurile programului pilot vor fi stabilite în baza unui studiu de fezabilitate și a unei analize cost beneficiu”, a explicat primarul general al Capitalei.