Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, încearcă să convingă cetățenii că nu este de joacă sau de glumă cu coronavirusul. Edilul a ținut să sublinieze că cifrele sunt reale, la fel ca și pericolul, iar bucureștenii trebuie să respecte regulile pentru a se proteja. Avertizarea a fost transmisă de primarul Tudorache în contextul în care, în curând, la Institutul „Matei Balș” va funcționa computerul tomograf. Astfel, primarul a precizat că aparatul va fi de un real folos pentru lupta specialiștilor cu pandemia și, chiar dacă și-ar dori să nu fie cazul să fie intens folosit, cifrele cu îmbolnăvirile de coronavirus nu sunt încurajatoare.

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a emis în sfârșit autorizația de amplasare a CT-ului de la Institutul “Matei Balș”! Vreau să le mulțumesc tuturor celor care prin popularizarea situației absurde au grăbit acest deznodământ fericit, în special jurnaliștilor. Sper ca acest computer tomograf performant să fie o armă puternică în sprijinul specialiștilor institutului, aflați în linia întâi în lupta împotriva pandemiei.

Pe de altă parte, paradoxal, mi-aș dori ca aceasta să fie cea mai neinspirată investiție pe care a făcut-o Primăria Sectorului 1, iar cazurile în care să fie necesară folosirea acestui echipament să fie extrem de puține.

Din păcate însă, cifrele spun altceva. Avem acum peste 300 de confirmări zilnice de infectare cu COVID-19, situație identică cu cea de acum o lună. Cu toate acestea, mulți sunt de părere că pericolul a trecut și facem scenarii post COVID-19, post pandemie, ba chiar și post criză. Vrem relaxare cu orice preț, dar, dacă se continuă tendința de acum, capătul drumului se arată și cu durere, și cu întristare”, avertizează primarul Tudorache.

Articolul precedentSpitalul Clinic Colentina, primul spital digitalizat din București
Articolul următorTăriceanu a găsit sursa relelor din învățământ: Guvernul PNL. „În doar o jumătate de an au reușit să pună pe butuci și ce mai funcționa”