Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Apicultorii explică o creștere bruscă a prețului mierii de albine, pe fondul conflictului din Ucraina.

Preţul mierii de albine este influenţat de războiul din Ucraina, principalul producător din Europa. Apicultorii spun că producţia din ţara vecină a scăzut semnificativ de la declanşarea războiului, relatează Agenția de presă Rador, citată de G4 Media.

Valul de scumpiri din ultima perioadă a determinat majorarea preţului aplicat de cei care deţin stupi

Preţul a crescut, nu ştiu, să spunem efectiv de la un 25 lei per kilogram, vorbim la preţul cu amănuntul, preţ pe care îl practică apicultorul, producătorul până la un 30 poate, în unele cazuri un pic mai mult, pe kilogram. E posibil ca procesatorii să nu aibă efectiv de unde acumula cantităţile necesare pentru care au şi ei contracte la rândul lor şi vor oferi producătorului român un preţ corect”, susține un apicultor din județul Giurgiu, potrivit sursei citate.

România se situează pe locul al doilea în topul celor mai mari crescători de albine din Uniunea Europeană

În cursul acestei săptămâni, Dan Iorga, cofondator al Honey Loriana Bio şi preşedintele Asociaţiei Produs în Brăila, preciza că România este o ţară competitivă pe piaţa europeană.

Astfel, țara noastră se situează pe locul al doilea în topul celor mai mari crescători de albine din UE, cu circa 2 milioane de stupi şi 23.000 de apicultori, iar acum poate suplini producţia din Ucraina pe piaţa mierii de albine, obţinând preţuri mai bune.

Sper să fie o piaţă bună pentru noi, având în vedere că suntem una dintre cele mai mari ţări producătoare de miere şi produse apicole, ţinând cont că nu vor mai veni cantităţi mari din Ucraina şi sper să crească preţul, dacă nu vine mierea din Argentina, care ar ţine preţul jos. Altfel, România este competitivă, numai că la promovare este defici­tară”, a spus Dan Iorga în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania, conform Ziarului Financiar.

Articolul precedentVirgil Popescu: Atât timp cât vom fi în continuare dependenți de gazul rusesc, prețurile nu vor scădea
Articolul următorBogdan Aurescu, apel pentru realizarea de coridoare pentru transportul cerealelor ucrainene prin porturile românești de la Marea Neagră
Jurnalist full-time / Pesimist part-time