Marius Budăi (captură video)

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat, joi, că au fost evaluate 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare. Oficialul a declarat că o posibilă creștere a pensiilor mai mici „este o discuție neconstituţională.”

„Noi vorbim de contributivitate şi vorbim de o valoare a punctului de pensie. Se majorează valoarea punctului de pensie, noi acceptăm această discuţie cu majorarea pensiilor în procent, dar pensia se majorează prin valoarea punctului de pensie”, a declarat Budăi.

Acesta a amintit că Executivul a luat câteva măsuri pentru pensionarii din România, în contextul scumpirilor alimentelor și a prețului la gaze.

Budăi: „Putem face în schimb altceva pentru pensiile mici”

„(…) Ceea ce am făcut în primul pachet social, de la 1.600 până la 2.200 (de lei – n. r.) şi ceea ce facem acum cu acest voucher de 50 de euro o dată la două luni, dar să creştem discreţionar numai pensiile mici nu se poate”, a spus Marius Budăi, la o conferinţă organizată de Blocul Naţional Sindical (BNS), împreună cu reţeaua Faire Mobilitaet, confederaţia sindicală DGB şi Friedrich Ebert Stiftung.

De asemenea, ministrul Muncii a amintit de voucherele ce vor fi acordate din 1 iulie persoanelor vulnerabile. Budăi a precizat că aceste vouchere vor fi distribuite până la sfârșitul anului.

„Este o activitate care este în dinamică şi în continuitate şi se va desfăşura până la sfârşitul anului, 31 decembrie. Dacă va fi o singură persoană în România care nu va primi cardul acasă în luna iunie şi îl va primi pe 1 sau pe 2 iulie nu înseamnă ca banii aferenţi lunii iunie vor fi pierduţi”, a concluzionat ministrul Muncii.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Budăi a declarat că PNNR, în ceea ce privește pensiile, va fi modificat.

„Eu nu o să încetez nicio clipă să mă bat şi PNRR, vă garantez că va fi modificat, într-un sens sau altul. Nu modificat, haideţi să clarificăm, modificare poate înseamnă prea mult”, a spus ministrul Marius Budăi.

Citește și articolul: Ministrul Marius Budăi: Fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o anumită independenţă în a decide politica de pensii

Articolul precedentAsistent medical din Maramureș, reținut după ce a fost prins că falsifica buletine de analiză toxicologică
Articolul următorUn pui de pisică a fost salvat și adoptat de un pompier din Focșani
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.