Dragnea ar putea fi, astăzi, eliberat condiționat. Sau nu!

Încercarea, moarte n-are!

Foto: Iulia KELT

Astăzi este o zi mare pentru fostul lider PSD, Liviu Dragnea, întrucât acesta află dacă va fi sau nu eliberat din Penitenciarul Rahova, loc de unde se străduie de multă vreme să iasă.

Liviu Dragnea ar putea fi, în curând, un om liber

Dragnea vrea să schimbe locul, poate așa schimbă și norocul. A cerut Curții de Apel strămutarea procesului de la Judecătoria Sectorului 5

Potrivit Agerpres, într-o primă instanță Liviu Dragnea a primit o decizie nefavorabilă, semn că magistrații Judecătoriei Sectorului 5 nu i-au purtat acestuia noroc, însă nici de partea sa nu s-au dovenit a fi. Astfel, acesta a încercat să pună piedici desfășurării procesului la Tribunalul București, jucând cartea strămutării, însă solicitarea înaintată Curții de Apel București a fost amânată, întrucât avocata sa nu s-a prezentat din cauza unor probleme de sănătate.

Reamintim că în data de 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 respigea cererea de eliberare condiționată a fostului lider PSD. Liviu Dragnea își motiva atunci cererea prin ispășirea a două treimi din pedeapsa de trei ani și șase luni, încasată în urma verdictului de „vinovat” dat în 2019, în contextul dosarului angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

„Instanţa apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins la acest moment prin liberarea petentului. Astfel, raportat la funcţia de exemplaritate a pedepsei, fiecare cetăţean trebuie să fie conştient de consecinţele la care s-ar expune în cazul încălcării legii penale. Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat – normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale”, spunea, în data de 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5.

O mică victorie, cât să-i țină moralul sus

Acum două zile, Liviu Dragnea câștiga o mică bătălie în marele război pe care-l poartă, instanta luând decizia de a-i da dreptate în conflictul pe care îl poartă, de mai bine de un an, cu Penitenciarul Rahova.

Articolul precedentFirea îl apostrofează pe Dan din cauza șobolanilor
Articolul următorNiciun dosar aprobat pentru programul Rabla Plus pentru mașinile electrice
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.