Peste 80 de terenuri cu suprafețe cuprinse între câteva sute de metri pătrați și câteva zeci de mii de metri pătrați, dar și imobile, autoturisme, conturi și acțiuni au fost puse sub sechestru de procurorii DNA în dosarul „Ferma Băneasa”.
Este vorba de peste 80 de terenuri intravilane și extravilane încadrate ca suprafețe arabile sau pădure care ajung până la câteva zeci de mii de metri pătrați și depășind, în unul dintre cazuri, chiar 110.000 mp.
Cele mai multe astfel de terenuri se află la Snagov, fiind încadrate ca arabile sau pădure, și la Răcari, în județul Dâmbovița, clasificate ca terenuri arabile. De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii și în ce priveşte zece imobile, patru autoturisme, o autoutilitară și o motocicletă.
Procurorii DNA au dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi conturilor inculpaților Remus Truică, „prințul” Paul, Robert Mihăiță Roșu, Dan Andronic, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Nela Păvăloiu, Apostol Mușat (fost primar la Snagov), Niculae Dima, Nicolae Jecu, Theodor Chiriac și SC Reciplia SRL București. Totodată, părți sociale, dar și aproximativ 700 de acțiuni au fost puse sub sechestru în acest dosar.
Omul de afaceri Remus Truică, fost şef al cancelariei lui Adrian Năstase, „prințul” Paul Lambrino și Dan Andronic au fost trimiși în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul ”Ferma Băneasa”. Procurorii DNA Brașov i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, și pe prințul Paul, pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, și complicitate la abuz în serviciu.
În dosar au mai fost deferiți justiției, sub control judiciar: Dan Andronic, Marius Andrei Marcovici, Lucian Claudiu Mateescu, Gheorghe Sin, Niculae Dima, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Nela Păvăloiu și Valentin Delcea. În stare de libertate vor fi judecați, în același dosar, Robert Mihăiță Roșu, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Moshe Agavi, SC Reciplia SRL, Apostol Mușat, Corina Teodora Dicu, Dragomira Gheorghiță, Ion Stoian, Caterina Popa, Gheorghe Olteanu și Marin Gostin.

Articolul precedentANAF a publicat lista marilor datornici la bugetul statului, pe persoană fizică. Primul pe listă, Robert Negoiţă
Articolul următorKovesi: în corupţia din sistemul de sănătate sunt implicate şi companii străine. Cum se dă şpaga